Dumnezeu a creeat intai si intai...culoarea! Categoric inainte sa faca omul, el s-a gandit cum ar arata Adam si Eva..., in alb si negru. Si atunci a cules cu rabdare culorile rand pe rand. Albastrul l-a cerut umil cerului si marii..., picurand astfel nuante diverse de violet si marin, pe plansa timpului, rosul si l-a luat din focul ce ardea naprasnic,cu sute de scantei galbui sarite indraznet...pe care le-a prins in hora culorilor zglobii.Nu fugiti...! un mare pictor sta sa se nasca...Se va zadarnici,daca voi nu existati!
Si culorile s-au urcat docile...cu aripi de fluture prins in vartejul miresmelor,chiar pe podul palmei lui Dumnezeu...Si el a zambit, recunoscator si uimit de frumusetea aceea, de verdele nascut subit chiar din iarba cruda, crescuta iata...sub plansul sau, din seara ce s-a dus...dar nu inainte ca asfintitul sa-si dea ofranda sa sub forma unei portocale foarte coapte si cazute, chiar in...mijlocul unui maiestuos...curcubeu gigantic, ce se intindea de-a lungul si de-a latul lumii..., si chiar si animalele salbatice, s-au oprit atunci din lupta lor sangeroasa, cumintindu-se asemenea unor pisici domestice...
Dumnezeu a mai privit odata opera sa...si a plecat sa se culce...De atunci, pe fereastra veacurilor au inceput a picta...cu migala, pictorii. Si lumea s-a transformat cat ai clipi, intr-o fereastra.
Aici stau eu astazi..si astept ploaia. Poate va veni, in sfarsit!
