Obosim sa iubim de la o vreme... Ne obosesc mesajele, intalnirile, sarutarile, venirile, plecarile, asteptarile... Ne invartim in jurul neputintelor noastre, ca niste caini in jurul cozii, nestiind cum sa ne stapanim visarile...
Obositi de atata realitate inchipuita, ne refugiem in singuratati urate si triste, ne alergam demonii inchinandu-le osanale, le dam putere cu propriile minti, ne legam de trecut precum barcile de malul ce le putrezeste... Cand obositi de tot si de toate vom intelege ca viata-i o asa minunata-ncercare, ca nu vom fi nicicand mai frumosi sub soare ca atunci cand obositi de tot si de toate le vom iubi mai mult si mai mult fara incetare pe toate...
Nu-i un motiv in viata sa obosim, decat pacatul de a uita sa traim!!