Iubirea de tine este ca o rugaciune!

De-ai intra pentru prima data intr-o biserica, ce ai simti? Ti-ar bate inima tare, tare, ai simti cum iti circula sangele de la inima spre inima lui Dumnezeu, ai chema toti sfintii pomeniti si stiuti, ai aprinde cu sufletul tot in mainile tale, o lumanare...care sa le fie lumina celor pe care-i iubesti inca, chiar daca nu-ti mai sunt pe lume, ai invia pentru o secunda trupul lor, sa poti sa mai saruti o data mana parintelui tau, obrajii buni ai bunicii, ti-ai da ragaz un sfert de ceas, doar tu si rugaciunile tale, sa te apere de toate relele, de cele pe care le-ai aflat traind in lume dar si de cele ce inca te pandesc de undeva din neantul fiintei tale...
Te-ar incerca toate regretele din lume si ti-ar invia toate dorintele tale...
Asta simt eu cand ma gandesc sa intru pentru prima data in camera ta, iubite...  Imi bate inima a toate secundele ascunse-n minutele fara de tine, le-as lua pe toate trecute si le-as trai acum..., mai bine...
Pentru asta stiu ca am asteptat o viata, ce a trecut ca un cantec de 3 minute si ceva din albumul cel mai drag si stiut pe de rost..., atat, atat de bine...A trecut ca un zbor de pescarusi in zori de zi..., pe marea mea de asteptari, sa stii...
Cand la fiecare capat de gand esti tu, mi-am aflat intr-un fel izbavitor si rostul pe pamant...
Iubirea de tine este ca o rugaciune!

Sa traim mai mult decat vorbim...

Cat de usor ne este sa spunem cuvinte..., sa promitem, sa vorbim verzi si uscate despre iubire, ni se pare noua ca da bine, ca este in trend... Cu punerea lor in practica este mai greu, in prezent cred ca omul se pricepe mult mai bine la platit facturi, la intretinut obiceiuri care multe sunt vicioase si nesanatoase atat pentru trup cat si pentru minte, dar...le este din ce in ce mai greu sa intretina o relatie, sa aduca bucurie in viata unui om drag, sa indrageasca un om cu tot ce insemna el bun si rau, ne toleram propriile firi nebune cu usurinta, dar nu mai ingaduim omului de langa noi sa greseasca, de fapt...suntem din ce in ce mai singuri inconjurati de oameni straini din mediul online, ne aplecam cu ingaduinta spre lucrurile facile, ah...ce superficiala vreme traim...

In vremea asta imi dau eu regatul pe care nu il am... pe un vis... , un vis nascut demult, crescut in mine si iubit tare... Vreau sa dau mai mult decat vorbesc, sa iubesc mai mult decat stiu cuvintele sa spuna, sa traiesc mai departe de un like si o poza... 

De ce? Pentru ca in viata asta scurta, atat imi permit... 

Asteptare....

Prin bezna groasa tesuta la razboi, razboiul acela dintre noi doi, cand unul cerea si celalalt nu stia de ce nu-i da, cand unul tipa si celalalt pleca, pur si simplu pleca si uita sa mai vina inapoi, prin bezna aceea cautam eu ceva... Ma loveam de picioarele scaunelor si de coltul patului nesimtit, era gol, in fiecare noapte la fel..., de cand te pierdusem pe tine, undeva intre rasarit si asfintit, intr-o ora blestemata in gura mare...

Acum cred ca te cautam printre amintiri, te strigam fara sa strig, te sunam fara sa o fac, te visam desi uitasem visul, nu mai stiu de ce si pentru ce era da, si nu era nu... 

Intre doua intrebari te vedeam cum iti aprinzi o tigara, o stingi nervos dupa doua fumuri grele ca niste galere, iti prinzi parul intr-o coada mica de samurai. si ce-mi mai place sa ti-o desfac, sa-ti zburlesc parul cret si mare, sa-ti zic ca ai cel mai frumos par pe care l-am vazut la un om, si ca asta nu-i permis decat la o femeie..., te vad imaginand ceva, un scenariu de film..., imi spui ca trebuie musai sa-l scriu eu, ca eu stiu mai bine ce si cum e cu iubirea asta a noastra mare... Ce e drept, tu nu prea stii chestii de astea, decat le imaginezi, ai facut asta si cu mine, m-ai facut din femeie dornica sa fie stransa-n brate, o muza, o faptura din fum cu ochi prea albastri sa fie priviti si gura prea frumoasa sa fie sarutata...

Stii cum este sa-ti cauti iubitul? Ca si cand te-ai eliberat din razboi si alergi cu calcaie cu tot spre casa unde stii ca-ti sta sufletul, sa treci pragul sau, sa-ti descalti bocancii murdari, ca si cum te vindeci de o boala grea, sa-ti simti mirosul eului tau eliberat, iar prin lucrurile toate, tacute cumva, rasturnate intre clipe, sa-ti treci privirea prin fiecare coltisor al caminului, sa-ti pui picioarele pe masa in timp ce deschizi televizorul ce spune numai si numai prostii, dar tu sa te holbezi la el ca la o minune, fara sa auzi si fara sa vezi nimic... Dar sa fii al naibii de liber si de fericit!!

Visam la clipa in care sa te vad din nou in carne si oase, visam cumva la asta in nestire desi nu aveam timp si sincer nici chef, dar... mi-o lua mintea inainte, si dorinta imi era atat de mare incat nici sa mananc nu aveam chef cateodata..., ascultam muzica in masina si fiecare vers imi spunea ceva despre tine, ceva ce nu stiam, dar aflam atunci, te inventam in capul meu, te indrageam in inima..., cumva cum nu facusem niciodata inainte...

Ma intrebau cunoscutii, de ce...tu? Adica, de ce?

Pentru ca intr-un fel misterios, tu semanai cu mine atat de bine, cand te-am aflat te stiam deja pe jumatate, jumatatea cealalta nici acum n-o cunosc, dar cu toate astea mi-e bine!

Esenta iubirii este cred...sa nu ne cunoastem prea bine, sa ne simtim cumva la un nivel care sa ne dea siguranta de celalalt, siguranta de sine....

In rest..., inca te astept pe tine...

Candva...

Candva credeam ca fericirea inseamna un EL, un soi de fat frumos pe cal alb sau negru, sau ce culoare e mai frumoasa si mai tare, ca acest EL ma poate salva din viata mea, ma rapeste asa intr-o noapte cu luna plina, mi se pare chiar ca cineva candva chiar facea scenarii cu privire la o astfel de rapire... He, he..., ce mai visare, ce mai incantare...!! Fabulosul s-a transformat in mistic, apoi in natural, apoi...si-a pierdut din stralucire si din farmec, de parca as fi suflat intr-o lumanare si s-a facut intuneric, fara ca nimic magic sa se intample....

Nu erau timpuri pentru altceva decat pentru asta spun acum, nu puteam sa-mi permit sa le traiesc, le visam doar... Cu anii insa, am apucat cu bratele mele pline de asteptare.. tot ceeea ce viata mi-a dat, atat de multe bune, si atat de multe grele... Si intr-o zi banala pana la infinit am realizat ca fericirea poate fi un loc, nu un om, poate fi toata in mine, poate fi ceea ce fac, poate fi scrisul meu si eu insami, poate fi felul in care aleg sa traiesc, poate fi viata pur si simplu...

Frumusetea este intalnirea...

Cand iubim idealizam... Vrem sa fie cum am gandit ca este.., omul iubit insa nu este un om perfect, nu este un erou de poveste, nu este print calare pe cal alb, este un om care greseste, este un imperfect care se potriveste imperfectiunilor noastre... De aceea de multe ori, in loc sa ne traim fanteziile alegem sa fugim de ele, fiindca traite isi pierd din magie, isi pierd din forta cu care ne tin acolo sus, dar..ah, ce frumoase sunt trairile noastre imperfecte, nu fugiti de ele, nu alegeti sa pastrati oamenii ca pe bibelouri bune de admirat, dar de neatins...

Traiti-va fanteziile, apucati cu mainile goale de asteptari, tot ceea ce viata va ofera..., frumusetea este intalnirea...