Poveste de Craciun

Dorintele nu se implinesc langa bradul de Craciun, daca astepti sa-ti sune Mosul la usa si sa-l scoata pe el, acela...din sacul sau plin de bunatati... iti spun un secret, nu incape in el... Poti sa-l ceri cu cerul si pamantul, cu luna si stelele, poti sa implori ingerii, sa ademenesti renii, sa-i pregatesti haina mosului, sa-i pui lapte si biscuiti buni, fragezi, poti sa cureti hornul, sa inveti poezii..., vei primi cel mult dulciuri, jucarii, pantofiori aurii, rochita de printesa, colier de perle aramii, dar pe el...zadarnic il vei ravni... 

Si nu este pentru ca nu meriti, pentru ca ai gresit cu ceva, pentru ca nu ti-ai facut temele constiintei..., este pentru ca intr-o lume nebuna ca aceasta, doua suflete pereche pot rataci in nestire, se pot invarti mult si bine unul pe langa universul celuilalt pana invata sa-si potriveasca ceasurile..., este pentru ca uneori iubim pe continente diferite, la distante ce ne umilesc fiintele... nu are oare si iubirea o anumita frecventa? daca se pierde semnalul? 

Nu dezarma, nu mai ezita..., daca Mosul te-a dezamagit din nou, nu uita... In noaptea dintre ani, un vasc deasupra te poate salva... Sau nu?

Iarta-te

Ai avut un an greu, ai luptat cu o mie de chestii minore si tot atatea majore, ti-ai numarat victoriile, infrangerile, ti-ai contabilizat fericirea? Mai este loc pentru un strop de ragaz? Dupa toate diminetile in care ti-ai verificat pulsul sa vezi cat de tare inima ta stie sa raspunda intrebarilor secundelor grabite, nu crezi ca-i cazul sa te lasi sa respiri in voie? Inca mai cauti ceva dincolo de tine, inca este ceva neimplinit in firea lucrurilor, inca suspini neimpliniri si atarni in brad clipe desarte, inca exista un glob pe care ti-l doresti si nu-l gasesti nicaieri in lume? Nu crezi ca-i timpul sa-ti odihnesti speranta? Nu crezi ca-i momentul sa te intorci cu spatele la tot si sa imbratisezi ce va fi sa vina, simplu, fara nascociri desarte, fara lamentari?

Viselor neimplinite pune-le catuse, celor implinite pune-le ingrasamant bun, de soi, sa infloreasca si la anul... dar un lucru te rog... Iarta-te, acum la raspantia unui an ce se agata de viitorul cu inversunare, cu minute si ore din ce in ce mai grele..., mai suspicioase, iarta-te pentru tot ce ai vrut si nu ai avut, pentru tot ce ai sperat si n-ai implinit, pentru tot ce ai gresit si n-ai iertat, pentru iubirea prea multa sau prea putina, niciodata de ajuns...si da-ti timp frumos!

Niciodata nu este prea tarziu pentru nimic...

Normalitate in deriva

Normalitatea apartine oamenilor mediocri... asa gandeam acum mai cativa ani, cand doream sa sparg tiparele cu firea mea, cand fugeam terifiata de mediocritate, invingandu-mi fricile ca un luptator desavarsit, radeam in forul interior de toti cei ce se predau cuminti... Acum pot sa spun doar ca tineretea te face ingamfat, ironic, superficial cat ai fi tu de profund... Acum nu-mi doresc decat normalitate la puterea infinit! Normalitate in iubire..., transformare si crestere in liniste, fara aplauze la scena deschisa, fara spectatori...

Maturitatea nu exclude jocul, el te tine treaz, dar jocul a avut de cand lumea regulile lui, scrise sau nescrise... Te joci cu rost, de cele mai multe ori te joci sa castigi..., dar in jocul acesta nu mai vreau perdanti, vreau sa castigam toti, nu vad de ce nu am putea...

Dragostea din varful degetelor

Cata putere zace-n iubirea-ti...? Cata insusire?
Iti culeg amprentele lasate pe pielea-mi,
Si le pun la microscop..., sa le mai zaresc...
Una cate una, buchet de incantare...
Degete pe piele, semne de purtare...
Te port pe carne-n inviere...
Strigi din mine, ma avanti spre soare...
Dar aici e iarna crunta, pustiu de asteptare...
Si cu manusi iubite, dragostea dispare...

Necuvintele

Iubesc la nebunie cuvintele tale si...necuvintele! Nerostitele parca sunt mai pregnante in sufletul meu, pentru ca fiecare cuvant nespus a insemnat o atingere, o mangaiere, o compensare idilica nemasurata ca valoare..., puteam masura cu ea numai cerul necuprins dispus sa ne priveasca iubirea... 

Orbeste

Ne alegem orbeste, ne suntem predestinati, ne intalnim pentru ca asa ne este scris, ramanem intr-o relatie in ciuda tuturor obstacolelor, cat este destin si cat este vointa? Ne este scris in stele sa reusim intr-o relatie sau trebuie sa muncim la ea cum facem cu tot ce tine de viata noastra, sub alte aspecte...? 

De ce ne legam la cap uneori fara sa ne doara, de ce urcam cu pasii nostri grabiti muntele iubirii, desi prapastie e peste tot in jurul nostru? De ce ignoram sfaturi, de ce dam cu piciorul ratiunii si alegem sa alegem orbeste? 

Asta defineste dragostea sau pur si simplu urmam un traseu bine trasat chiar de dinainte sa ne nastem..., noi ne nastem destinul si iubirea sau el ne naste pe noi? 

Ah, povestile...

Cand nu mai crezi in povesti nu mai crezi in nimic... si asta nu tine de varsta, chiar nu are legatura cu nimic, decat cu puterea ta de a visa, de a te pune la adapost de eventualele rele pe care viata ti le pregateste!! Papini spunea ca " Povestea unei vieti, oricare ar fi ea...este povestea unui esec..." esuam pentru ca nu credem pana la final in noi si in povestile noastre. Leaga-ti speranta cu franghii groase si te vei lega pe tine, amputeaza-ti dorinta si olog vei merge prin lume..., da-ti aripi in interiorul fiintei si vei zbura fara niciun fel de efort, va fi scris in tine sa o faci... cine sa te mai opreasca? Cine ar cuteza sa raneasca o pasare maiastra? 

Femeie draga, daca-mi esti prietena..., imagineaza-te macar o data pe zi...printesa!! Nu ai conduri, caleasca, printul tau locuieste cu alta, nu ai palat, servitorii ti-au plecat? si ce daca...?!!  Intr-o zi, intr-o magica, minunata zi...vei fi tot ce-ti doresti, cu o unica, magica, minunata conditie... Sa vrei cu adevarat!!

In seara asta-i petrecere la palat, orele alearga ca nebunele spre un miez de noapte, orologiul va rosti prin bataile sale, inceput de lume...si pantoful meu sta in mainile tale... 

Exercitii de personalitate

Nu vreau clisee, nu vreau abandon... Cel mai trist lucru intr-o relatie este ca femeia sa se abandoneze pe ea insasi in favoarea barbatului... Iubesti? Pana unde? Pana intr-acolo incat te vezi dispusa sa renunti la lucruri care-ti definesc personalitatea, la lucruri care-ti plac de mori, la acele mici chestii tipic feminine doar pentru ca lui nu-i plac? Am vazut femei care odata intrate intr-o relatie parca au prins pe dumnezeu de picior, si-au lasat balta prietenii vechi, isi vedeau familia o data la trei luni si atunci doar pentru ca mama devenise amenintatoare cu zambetul pe buze, mai trist de atat, am vazut femei care au uitat ce inseamna un machiaj de zi si o fusta scurta, din teama ca lui nu-i place asta, prea are picioare frumoase si ochi greu de uitat... 

Fetelor, frumoaselor..., nu va uitati pe voi pentru nici un barbat din lume, fie el cat de frumos si plin de calitati..., facand asta veti deveni doar o carcasa goala, un nume de tinut in brate, depersonalizandu-va va veti trezi intr-o zi mai singure decat niciodata!! Barbatul acela se va intreba la un moment dat ce naiba a vazut la voi..., pastrati-va pe voi insiva, cu defectele minunate care va definesc, calitatile se descopera subtil, nu striga sa fie vazute..., pastrati-va chiar cu riscul de a pierde..., daca nu v-a vrut exact asa cum sunteti, nu va merita! Punct! 

Nu stati in umbra barbatului...pentru ca veti deveni voi insiva o umbra si umbele nu pot fi iubite..., niciodata!!

Te stiu...

Cand toate zambetele mele te asteapta, cand ma scufund lucida in iubirea-ti cum ai scufunda un vas de lut simplu intr-o mare de aur, cand mainile-ti sunt pod peste timp, si ma cuprinzi in tine cu usurinta ca intr-un zbor usor, cand nu exista regret pentru nimic si nimicul il pot strange la piept, cand vis am in ochi si rapuns imi esti in tot... te stiu in sfarsit de iubit...

Rost de rod...

In toamna asta-i rost de rod, de rumenii iubiri crescand prin vii,
Saruturi calde se topesc in cer si ochii tai ma cheama catre iarna...
Tu te grabesti cumva in urma mea, sa nu te uit din intamplare pe vreo frunza,
Dar uiti iubite sensul meu, e sa te stiu cum stiu iubi, o mare vasta de culoare...
Framantam cu inima iluzii intr-un amurg de rosie visare,
Si ma atingi cu inceput, eu doar privesc nepasatoare...
Lasa deschisa usa la intrare, gasi-voi intre chei si flori, o mana intinsa catre soare...

Despre lucrurile simple...

Vine un moment in viata fiecaruia cand oboseste sa-si alerge demonii din suflet, cand visele si cei visati nu se lasa prinsi cu plasa intinsa cu sufletul lor naiv...si atunci o arunci, pe ea si tot ce ai vrut sa-ti fie si nu ti-a fost!! 

Incetezi sa vrei fluturi in stomac, vrei fluturii in palma ta, sa-i simti, sa le vezi frumusetea de nedescris a culorilor vii, sa-i mangai... , incetezi sa alergi dupa cai verzi pe pereti, vrei sa incaleci caii si ei sa te duca pe culmi nabanuite, in locuri pe care nici macar nu ai indraznit sa le inchipui...

Vine o vreme cand vrei lucrurile simple, acelea de care rad toti increzutii in costume scumpe..., vrei sa te simti confortabil in iubirea ta, sa ti se dea fara a cere, sa ti se arate fara ca tu sa apari, sa te sune cand iti spune ca o face si mai ales cand nu te astepti, sa te duca de mana la cofetaria unde-i cel mai bun profiterol si pe drum sa-ti ofere flori, sa-ti sarute mana cand ii gatesti, sa te vrea in cele mai inoportune momente si sa-i dai fara a simti ca dai prea mult, pentru ca modul in care-ti raspunde recompenseaza iubirea ta in mii de feluri, sa te vrea cand esti uratica, cu parul valvoi, cand ai cearcane si esti racita, cand nu esti sexi, cand iti stau lucrurile ca naiba pe tine, sa te vrea cand esti furioasa, cand injuri vecinii aiurea, cand nu vrei sa-l mai vezi..., sa te vrea Oricum ai fi, intr-un mod simplu...

Eu iubesc de ma topesc..., lucrurile simple...!!!

Pentru tine...nu vreau sa te schimb...

Omul nu-i construit fundamental sa se schimbe... De cate ori nu ati cunoscut un om si primul gand a fost ca-ti doresti cu ardoare sa se schimbe, sa-l schimbi, sa-l modelezi, sa lucrezi pe el ca degetele pe plastilina...!! Am facut-o si eu si doamne cat am mai gresit!! Am irosit ani din viata si energie cu care as fi putut face o gramada de lucruri frumoase, utile... Ce-o fi fost in capul meu? Din primul moment in care gandesti sa schimbi un om, il subapreciezi si in mod clar asta nu poate duce la iubire oricum ai face... Chiar daca ambitia ta lucreaza pozitiv, simti ca anumite aspecte se modifica, in realitate sunt numai schimbari de suprafata si stiu cum poti de multe, de prea multe ori sa arati ca esti altfel doar de dragul cuiva... Cine suntem noi sa vrem sa dam cu dalta dorintei peste defecte, sa ridicam perfectiunea la rang de conditie obligatorie? Daca ne cunoastem bine stim ce anume suntem capabili sa tolerem unui om si ce nu, stim cu siguranta care sunt datele obligatorii ale omului langa care sa vrem sa ramanem... Nu va mai amagiti ca iubirea poate invinge totul! Anumite defecte ale iubitului tau pe care le vezi sigur din primele momente ale relatiei vor pluti pe marea voastra de iubire ca uleiul pe apa, se vor ridica deasupra cand ti-e lumea mai draga si cerul mai senin... Cauta-ti barbat compatibil tie..., nu frumos de pica, dar cu ochii aceia care-ti vorbesc tie despre despartirea marii in doua, poate nu bogat ca printul din Persia, dar care-i capabil sa-ti dea tie jumatate din ce nu are..., poate nu-i fidelitatea intruchipata si mai trage cu ochiul la picioarele superbe ale brunetei de langa bar.., dar marea ta calitate este ca nu ai fost vreodata geloasa..., ca esti sigura pe tine, pe ceea ce esti independent de relatia ta de iubire !! 

Nu incerca sa schimbi pe nimeni cu nimic, nu-ti faci decat un deserviciu..., arati cat de slaba esti de fapt, neacceptand realitatea doar tu vei avea de suferit! 

Sa fim noi si sa-i iubim pe ei... asa cum sunt!!

Cum, cat?

Greutatea dragostei tale o masor cu cantarul trupului meu, eu cantaresc numai atat cat ma porti in brate, sunt kilograme de iubire pura, masor dragostea cu centimentrii de piele sarutata de buzele tale, nimic mai mult, nimic mai putin. 

Sunt doar un suflet purtat in el de un alt suflet, nu ma pot desface decat imbratisarile tale, sunt ca o regina a noptii si a zilelor tale... 

Cati ani am? Nu stiu, m-au intrebat multi, stiu ca-s matura, dar iubesc, ca un copil, cu inocenta ascunsa in spatele buclelor, anii mei au inceput in prima zi de iubire si de atunci parca traiesc mai mult, mai intens decat altii, s-ar putea sa fiu foarte batrana, dar asta sigur nu stii decat tu... 

Cu tine am ars si am luat foc, ne-am stins unul in celalalt si am renascut!  

Cum, cat? Nu stie nimeni, nici macar Noi Doi...

Hai...

Hai sa ne ascundem sufletele-n noapte,
Corabii de iluzii sa tragem catre mal,
Sa invartim pe degete iubirea,
S-o ametim, si-ncet sa stim far-sa intrebam...
Sa ne ascundem unu-n altul cu indoiala, nesiguranta-n plapumi s-o varam,
Sa treci prin mine in trecut, sa afli tot din carti de piele,
Sa ne uitam, sa ne intalnim,  si iar si iar iubirea s-o dividem, in cesti de aur cu ghimbir ...
Sa ne ascundem noaptea-n buzunare, franghii din vise sa-mpletim,
Sa tragi de mine catre maine, sa stiu ca esti aici si ca vei fi...

Barbatul care iubeste

Barbatul care iubeste isi baga femeia lui in toate aspectele importante ale vietii sale, acolo unde o vreme a trait doar el, singur, in cotloanele cele mai ascunse ale fiintei sale, fara rusine si fara teama ca ar putea fi dezamagita, fiindca in definitiv suntem iubiti cu adevarat doar cand suntem acceptati si doriti cu partile noastre intunecate, obscure, nu cu ceea ce este facil , usor de vazut de toti ceilalti.

Apoi o duce cu el din el, spre exterior, o prezinta oamenilor importanti din viata lui, o introduce in lumea care-i compune lui realul, palpabilul... O iubire ascunsa nu va duce niciodata, nicaieri! Doar daca simti cu adevarat simti sa si dovedesti, altfel...orice scuza nu este decat un pretext care iti poarta sufletul catre nicaieri...

Eu de o parte a lunii, tu de cealalta...

De pe partea mea de luna iti vad gandurile profilate in podul palmei mele, iti ating cu umarul clavicula dulce, iti pot citi in stele viitorul alaturi de mine, nu-i prea curand..., dar este pentru todeauna!!
De pe partea mea de luna iti cer cat e-n luna si-n stele, visez cu ochii deschisi calatorii pe un marte numai al nostru, o dulce izolare meritata, o ravnita inlantuire de trupuri si de suflete, simbioza neasteptat implinita, viu, etern...

De pe partea ta de luna imi poti simti bataile inimii in ultimul patrar, imi atingi in miscarea prin viata-ti viata-mi  anosta, colorezi nonculoarea, atingi intangibilul,  invii tot ce credeam pierit in mine...
De pe partea ta de luna imi promiti marea cu sarea, construiesti din fum avioane ce ne duc prea departe..., inalti o scara sa-mi aduci o stea care-i cazatoare, prizi cu undita dorintei numai sirene invizibile, imi compui o simfonie a pasilor pierduti... Si cu toate astea, in fiecare zi mai pui o treapta la scara care ajunge la mine...
De o parte si de alta a lunii, iubim amandoi..., fiecare insa, in felul sau...!!!

Cavalerul toamnei

Te-a desenat toamna in fata casei mele... Ai vorbit cu frunzele, ai induplecat culorile sa fie calde, sa-mi fie pe plac mie, sa mi te contureze cum te stiam? Bun si generos, gata sa ma acopere cu sinele sau, sa-mi fie mie bine, sa nu trec direct in iarna, sa nu sufar de dorul verii? Ai dus ultima batalie cu tine insuti, ti-ai aruncat armele la picioarele pomilor tristi, te-a cuprins dorul de-o imbratisare visatoare, de capul meu pe umarul tau singur, de gustul buzelor stiute, de mainile-mi cuprinzand anotimpurile noastre?


Iubirea are anotimpurile ei, nu poti face cand vrei vara..., iti esti dator sa respecti ciclicitatea ei, mersul firesc, altfel vara vei suferi de frig si iarna te vei topi in tine... Iubeste intelept si chiar daca nu vei vedea explozii de lumina, o vei purta cu tine si-ti va fi bine!! 

Puterea barbatului

Nu ma indoiesc nici un moment ca exista barbati puternici, luptatori, loiali..., indragostiti nebuneste de femeia lor..., acei barbati care atunci cand vor o femeie stiu sa o faca femeia lor, nenumarate sunt armele seductiei pe care un barbat priceput, motivat...stie a le mainui in razboiul sau cu un alt barbat sau chiar cu femeia care nu-i cedeaza usor...
Dar nu despre barbatii acestia vreau sa vorbesc eu..., ci despre cei care pare ca se inmultesc infiorator in zilele acestui secol ratacit..., barbatii lasi, aceia care se lasa in permanenta vanati de femei, care se folosesc de acestea pentru a-si spori increderea in sine, indiferentii vremurilor noastre, aceia care dau semnale confuze, intai ataca cu indarjire, par ultimii nostalgici indragostiti, dupa care dispar in ceata... Nu raspund niciodata la timp, dar insistentele unei femei frumoase le pica al naibii de bine, le sporeste avantul aventurier... Se lasa cuceriti exact ca o fata mare, pentru ei limbajul iubirii are un singur cuvant..." poate",  nu sunt niciodata siguri de nimic, deci nici de dragostea lor... Oare emanciparea femeii a dus la nasterea acestor indivizi, noi suntem vinovate de rasturnarea atat de dramatica a rolurilor in povestea aceasta de-si spune dintotdeuna " IUBIRE"? Sa fie asta un blestem aruncat de femeia supusa asupra femeilor care au cerut in gura mare egalitatea dintre sexe?
Nu stiu, dar...imi este dor de barbatul acela de m-a cucerit, acela de era in stare sa stea cu orele sub geamul meu, doar, doar il deschid, acela care suna doar ca sa-ti auda vocea, traversa tot orasul in mijlocul noptii doar ca sa-ti implineasca tie un capriciu, barbatul puternic, gata sa sara in apararea ta in fata oricui, oricand..., acela in stare sa lupte pentru tine cu oricine... si sa te castige, sa te poarte prin viata lui ca pe cel mai de pret trofeu...pentru ca, oricat de independenta ar fi o femeie, ea vrea sa se stie iubita, pretuita.
Eu inca mai sper... 

Dor de-o amintire...

Se strecoara usor in noi, se insinueaza o dorinta inabusita, ca un laitmotiv al trecutului, este ca si cum acesta te ajunge din urma, ca si cum te pandeste sa-si dea ultima suflare in bratele-ti pline de prezent...  Si nu poti sa-i refuzi aceasta ultima dorinta, cum ai putea avea  aceasta cruzime absoluta? Si te lasi cuprinsa de trecut cu naivitate, primesti din nou in tine senzatii trecute, ganduri uitate se redesteapta ca intr-o zi de lucru, fara ceas..., dorinte amortite iti pun sangele in miscare cu o usurinta care ar face invidios orice luptator... Ce poate fi mai placut decat sa retraiesti ceva crezut uitat? Te reintorci in vechea ta iubire cu trenul rapid..., la clasa intai... Dar dupa ce momentul placut al reintalnirii a trecut..., iti dai seama ca numai pasarea Pheonix renaste din cenusa, iubirile nu mai invie..., decat daca le-ai lasat sa traiasca in tine... Si cel mai dureros moment este acela in care constientizezi ca de fapt si de drept nu ai facut nimic altceva decat sa ingropi in tine ceva ce nu a murit, abia cand retraiesti un sentiment pe care-l credeai disparut..., realizezi ca a fost cumplit fara...

Te intreb eu, cum ajungi din nou in prezent cand sufletul ti-e in spate, sterge de praf ultima amintire a iubirii pe care o credeai disparuta?

Rar...

Atat de rar intalnim oameni cu care sa putem fi noi insine, fara pudoare si fara teama de ridicol..., sa ne dezbracam de toate secretele , sa dam jos haina singuratatii si sa ne imbracam cu dorintele celuilalt..., incat in momentul in care il intalnim ar fi bine sa nu-i mai dam drumul, indiferent ce...

Atat de rar ne potrivim pasii cu ai altuia, incat atunci cand ii intalnim...ar fi bine sa stim sa pastram cararea, sa nu ne ratacim cautand altceva...

Atat de rar gasim cuvintele noastre pe buze straine..., incat momentul cand asta se intampla..., ar trebui pecetluit cu o sarutare...

Atat de rar ne regasim intr-un alt Eu, incat sa-l gasesti...este mai mult decat o intamplare..

Eu sunt

Eu sunt in partea de jos a lumii, tu te plimbi cu pasi mari, sacadati…pe cealalta emisfera. As vrea sa intorc pamantul cu susul in jos, sa-l alerg disperata cum face o mata cu ghemul sau nazdravan, sa prind la rascruce de ceasuri, zambetul tau in cadranul timpului meu ce fuge iute, iute, jalonand printre ore asemeni unui calaret printre obstacolele sale…

Eu sunt in toamna asta rece, raspantie de intrebari nepuse si ganduri nerostite…tu ai ramas in urma, undeva…prin primavara ce a dat navala cu prea multa caldura, mi-a inflorit zambetul, mi-a toropit indoiala…

Eu sunt in prezent strasnic aparator al viselor tale…fara a sti ca mai sunt si eu printre ele, naluca de idei, buze, maini…,albastru de ochi…,tu stai in trecut si visezi inca fete morgane, fumand in nestire din tigara ignorantei…As vrea sa te scutur cum faci tu cu tigara ajunsa la filtrul sau, pe care-l morfolesti intre buzele frumoase, indiferente…, sa te trezesc la realitate, dar mi-e teama ca s-ar imprastia prin aerul plin de fantezie…magia creata cu atata zel…si as ramane singura, singura…in partea de jos a lumii...

Sparge regulile

Arunca-te in vartejul trairilor ametitoare, acelea la care nu ai indraznit niciodata sa visezi, sau daca ai facut-o, ti-ai cenzurat asta din teama, din neputinta, din rusine... Fa ce simti sa faci chiar daca nu-i corect, cine ne spune ce este corect si ce nu, in afara de propria noastra constiinta? Cate lupte s-au castigat cinstit, onorabil si apoi, nu-i lupta facuta sa aiba un perdant intotdeauna? Asta nu va fi cinstit niciodata fata de acela... Fii tu cel ce castiga, cel ce ma castiga...

Astazi iti spun sa incalci regulile generale, respectandu-le pe cele personale..., sa incaleci destinul cu vointa, sa dobori neputinta cu ambitia, sa invingi rutina, spargand-o in zeci de bucati... la sfarsitul vietii nu-ti vei aminti nimic din ce faci zi de zi, intr-un ritm infernal, respectand regulile, iti vei aminti momentele delicioase cand nu ai facut-o, cand ai sfidat, ai escaladat, ai infruntat...

Cauta-ma cand iti spun sa nu o faci, suna-ma chiar daca nu-ti raspund, scrie-mi cand ti-e dor, spera cand toti iti spun sa nu mai speri, actioneaza sub impulsul momentului, fii spontan chiar daca nu esti rational... atatea miracole s-au intamplat in astfel de momente...incat merita sa incerci si tu...

Nu vei regreta!!! 

Asteptarea...

Iti port parfumul pe pielea-mi, fiindca-mi place sa miros a tine...
Iti port gandurile stranse-n dosarul fiintei mele, si cand mi-e dor, le rasfoiesc, cu maini tremuratoare...
Te port pe tample, pe mirare...
Imi cresti in carne vise si intamplare!
Te stie trupu-mi, ca pe-o poezie ametitoare,
Te vrea mintea intrebatoare...
Fa bine si ajungi curand la toate, nu-i nimic daca intarzii...
Te asteapta ele!!

Scrisoarea...

Era o vreme frumoasa cand indragostitii isi scriau scrisori..., pe coli de hartie, cu stiloul cu penita aurie, era o vreme minunata cand asteptam sa primim scrisori, putea dura zile intregi, zile chinuitoare pana sa-ti primesti simbolul iubirii, dar momentul acela era unic, strangeai plicul in brate ca pe iubitul insusi, mirosei hartia, mirosea a el, desi dumnezeu stie prin cate maini trecuse... Cum citeai? Citeai cu inima stransa de nerabdare, cu inima in cosul pieptului, cu stomacul chinuit de fluturii ce-ti umblau pe acolo ca in casa lor, firesc..., si timpul se comprima intr-o secunda minunata... Scrisul este amprenta unui om, spune despre el o poveste daca stii sa o privesti, sa o intelegi..., forma literelor este forma pe care cel ce scrie o are, poate fi generos, inalt, frumos sau din contra ...meschin, chinuit, ipocrit..., dar asta conteaza in definitiv atat de putin cand iubesti posesorul scrisului...el este cel mai frumos si mai curat din lume... 

In timpul acestor vremuri bune se iubea nebuneste, pana la capat, indiferent de obstacole...iubirea se lasa dezvaluita, iti era incredintata, iti era furata... Se iubea platonic, indelung, sustinut... Cu cat asteptarea implinirii iubirii era mai mare, cu atat implinirea sa era totala, ireala... Cand implinesti prea repede un lucru pe care ti l-ai dorit uiti pentru care dintre motive ti l-ai dorit atat de mult, asteptarea are valoarea sa, ca si implinirea... Sa stii sa astepti arata cat de mult iti doresti... 

Astazi ma asez la masa de scris si cu stiloul voi asterne pentru tine, niste cuvinte de iubire... 

Rezervat...

Mi-esti rezervat cu tot ce-ti apartine, am pus sechestru pe sufletul tau de dinainte sa te aflu, de pe vremea cand hoinaream singuri, unul pe un continent, unul pe celalalt... Tu ma cautai intr-un abstract, eu te stiam deja atat de bine! Am pus stapanire pe gandurile tale intr-o clipita fericita, sa te indepartezi..., n-ar fi contat! Eram in tine c-o secunda mai devreme, nu ma chemai, eram atat de simplu, doar a ta...!

Vino

Vino, sa ne aruncam in valurile pline...,
Goi de tot si munti sa trecem mana-n mana,
Sa descaltam o floare de pantofi, vara sa-i fure cu incantare...,
Sa-ti fiu un cantec de alint si scoici sa se prefaca-n perle,
Sa uit apoi de tine si de noi si regasite zboruri sa se inchine,
Sa-ti fiu avant, sa-ti fiu pamant si radacini sa-ti creasca din iubire!
Eu sunt aici, eu sunt cuvant... 

Steaua ta

Spune-mi, nu te doare noaptea cand esti departe de mine? Nu te cufunzi in intuneric in lipsa mea? Nu simti cearsaful, camasa de forta si gandurile, esafod? Nu te strange singuratatea, nu-i pustiu in visul tau?
Dragul meu, deschide geamul intunericului... Sunt o stea ratacita pe cerul fiintei tale, daca ai ochi sa ma vezi...voi deveni  a ta, toata! Fericire si durere se vor amesteca in malaxorul unei iubiri fabricate din nestiutele dorinte, voi fi acolo...sa le implinesc una cate una...
Cu patos voi chema muzele cantand, sau eu insami muza iti voi fi!!!

Din Paris cu dragoste...

In Parisul de data asta asta am cautat in subteranul sau si al constiintelor..., am ales sa privesc nu prin ochiul turistului doar atractii turistice, gradini, monumente, magazine..., sau daca am facut-o am facut-o ca un om ce traieste aici zi de zi... Spectacolul orasului este fulminant!! Este ca un profesor ce-si instruieste elevii... Pe mine m-a invatat inca odata ca nu poti fi ceea ce nu esti...oricat de straduiesti, oricat iti doresti, maschezi, plusezi... In Romania asta fac romanii, par ceea ce nu sunt si chiar le reuseste, dar falsitatea asta nu construieste decat castele ce se vor narui cat de curand, cat de trist... Aici oamenii sunt autentici, fie ca sunt parizieni increzuti, nationalisti, fandositi...pai au si de ce, ei sunt ca si femeile frumoase ce-si stiu valoarea, pentru ca numai privind in jur...istoria le da dreptul asta, il cere..., fie ca sunt negri, colonisti ajunsi aici cu vaporul, acestia nu se sfiesc sa munceasca din greu, dansatori, animatori, vanzatori ambulanti de bilete, debarasatori de mese prin localuri, soferi, etc, pe ei nu i-am vazut cersind..., apoi mi-am urcat privirea in sus...spre cei ce-si permit cat ai clipi o geanta Louis Vuitton sau o pereche de pantofi Dior, aceste femei nu sunt neaparat frantuzoaicele, sunt asiaticele, care fac coada la astfel de produse in Galeriile Lafayette, si am privit amuzata intr-un fel, ele sunt pe strada cele mai ciudate creaturi, un soi de pitzipoace la noi, fiindca se imbraca ciudat, se asorteaza dubios si sunt intr-un fel stridente..., vor sa para ceea ce nu sunt... Dar ele vin si pleaca, nu raman...ca in cazul fetelor noastre care cutreiera prin cluburi si pe la televiziuni... Am vazut si femeile decente, acele frantuzoaice trecute de ceva ani, care se imbraca, clasic, curat, asortat, femei ca mamele noastre, care nu se vor imbraca niciodata asa, fiindca nu s-au nascut intr-o tara cu traditie in moda, nu au fost educate si ce pacat ca-i asa...

Aici oamenii stiu sa-si poarte haina si statutul! Este atat de important sa stii cine esti si sa nu vrei sa pari altfel decat cum esti!! Bogatia nu se poate mima, ca si fericirea... Esti sau nu!! Degeaba te plimbi prin magazine de lux daca nu ai luxul de a ti le permite, faptul ca o faci nu te face mai fericit!! Si asta nu-i o tragedie, cred ca sa fii autentic este mai de valoare decat un fake...

Cu toate discrepantele din orasul acesta minunat si nonconformist, aici este locul unde te poti descalta in mijlocul drumului daca te-au batut pantofii..., sa fii sigur ca daca mergi descult nu se va uita nimeni ciudat la tine!!!

Barbatul altei femei si femeia altui barbat...

Cat si pana unde poti iubi barbatul altei femei? Nu ma refer aici strict la cei casatoriti, ci la cei ce sunt intr-un fel sau altul intr-o relatie recunoscuta, stiuta in cercul de prieteni intimi... Cand iti alegi jumatatea iti intrebi inima, iti conditionezi iubirea, iti impui limite? Nu stiu, poti? Si cand afli termenii in care se poate desfasura iubirea ta, ce faci?
Crezi ca poti impune sufletului sa nu mai simta? Ti-ai putea vreodata amputa bucuria de fi langa un om pe care il simti parte din tine? Cat trebuie sa ne mintim ca ne putem alege destinul?? Oare nu-i mai simplu sa luptam pentru ce simtim pana la infinit si inapoi decat sa ne masacram fiintele in sabloanele unei societati desuete?
Si cand ne predam iubirii indiferent de forma ce o imbraca, putem sa iubim total un om care nu-i cu totul al nostru? Poti primi in brate, brate imbratisate de alta femeie, buze sarutate si stiute pe de rost de alta? Cum sa alegem intelept? Sa pui conditii unui sentiment nu este oare imposibil?
Alegem un om din o mie de motive, din un milion de altii... Oare este intamplator?
Intrebarilor mele le dau un singur raspuns... Iubirea nu-i un lucru, pe ea nu o poti refuza fiindca nu-i buna..., are defecte... nu poti decat sa incerci cu puterea-ti sa o schimbi, sa o transformi din zi in zi in ceva mai bun, poti chiar sa dai barbatului altei femei sau femeii altui barbat, libertatea de a Te alege...:)

Mi-am dat seama ca nu pot trai fara tine..., mi-e greu sa respir, mi-ai strangulat dreptul la propria-mi inima, bat in ritmul dictat de tine, intre a expira si a inspira aleg sa te sarut pe suflet, placere mai mare decat sa ma simt robita de tine, nici ca mi-a cunoscut mintea si trupul, ma topesc intre secundele singure, si apoi intaresc minutele intre ele, cu mine captiva... 

Bat orele in cuie mari si grele, doar doar se lipesc intre ele si isi incetinesc trecerea... si trec pe langa zi cu noaptea de mana... 

Fa-mi timpul iubire, fi-mi zi de sarbatoare pe timp de ploaie si-ti voi fi numai tie..., dar mai repede, mai repede... pana nu se innopteaza...!!

Mi-e dor de tine cum mi-e dor de acasa....

Pana nu te-am cunoscut nu am stiut unde vreau sa-mi locuiasca sufletul... mi-l puneam oricui in palme si aveam pretentia sa mi-l asculte..., mi-am pus buzele drept gaj intr-o lupta pe viata si pe moarte...negandind atunci ca nu voi mai avea cu ce sa-mi strig iubirea..., parul meu a fluturat cu nonsalanta dorintele-mi in brate straine, nesigure... cum gandeam ca aveam sa ma pot implini vreodata in nesiguranta? 

Dar ochii tai...mi-au construit casa visurilor, din priviri albastre, cu zambete la ferestrele diminetilor mele..., stii cum? Cum ai inalta un zmeu pe mare, intr-o zi cu vant generos, deloc zgarcit... Ma plimb pe holurile tale dragi si-ti gasesc pasii priponiti in fata mea, ca si cum ai ingenunchea divinul si eu te astept acolo...deloc singura, deloc trista... Nu-i risipa in iubirea asta cum nu-i indoiala ca vrei sa-mi dai mai mult decat am sa cer eu vreodata... Nu astepti ceva ce simti ca-ti apartine deja... 

Imi apartii intr-o confortabila si dulce complicitate, imi pot odihni in palmele tale tot trecutul de care sunt obosita peste masura, imi esti liman, tarm de vise sfaramate pe care le culegi si le refaci cu degete de artist, imi modelezi viitorul dupa fiinta ta... de aceea ma intreaba lumea de ce m-am schimbat...?! 

Imi esti acoperis cand se tulbura cerul si se razbuna zeii aruncand in noi cu fulgere si ploi nebune..., miracolul este ca de cand te-am cunoscut  nu-mi mai este frica de nimic... 

Aici vreau sa stau..., la tine...in brate!!

Inima mea nu-i simpla..., simt asta cum ii simt bataile... M-a intrebat odata un prieten unde-si are casa iubirea?? In inima sau in cap? Nu m-am gandit mult nici atunci si inimoasa cum sunt i-am raspuns ca in inima... Fara sa pot da o explicatie, totul este doar simtire...si partea mea realista, rationala, asa m-ar mustra putin, mi-ar spune ca odata si odata inima asta a mea minunata ma va trage-n piept... In anii astia multi de convietuire impreuna am reusit sa ne imprietenim cumva, desi nu am putut pricepe niciodata de ce a permis intrarea pe usa sa principala, a unor oameni care m-au ranit destul cat sa-i expulzez... Si a tot facut asta, desi ma durea...intrau si nu mai ieseau...tot felul de indivizi!! Atunci o blamam, as fi blestemat-o daca nu-mi apartinea, dar astfel am aflat ca  pe oamenii care-ti sunt dati sa-ti fie nu-i poti arunca din inima ta nici rasturnandu-te cu susul in jos..., nu mai exista loc prin care sa iasa...si vor ramane acolo pana la cel din urma ceas... Acum mai stiu ceva ce acum cativa ani nu gandeam... Inima mea-i batrana si inteleapta.., nu-i ca a oricui... Norocul meu, pot sa-i cer mii de sfaturi cand mintea nu-i destul de matura...!!!

Pansament...

Pune mana in dreptul tamplei, indreapt-o apoi spre inima... iti bat in suflet amintirile ca si copitele cailor alungati pe nedrept..., minute irosite in frica de implinire, nu vrei sa inchidem cercul iubirii de teama sufocarii in interiorul lui..., dar cata vreme ramanem cu el deschis ne tot ranim unul pe celalalt, mai intra musafiri nepoftiti, genul acela de oameni care-ti trec pragul casei sufletului cu mastile pe fata, din cale afara de binevoitori..., cersind iubire. Ne lasam impresionati prea usor de oameni care nu ne merita, ii punem bandaj pe sufletul aproape mort in speranta ca ne vor vindeca... dar nu poti pune ceva putred, peste ceva putred si asta sa aline ceva din tine, sa vindece... 

Practica medicala spune ca intai trebuie sa dezlipesti vechiul pansament..., altfel, te intreb eu? cum poti sa pui altul? stiu, e greu, doare..., o simt inca pe pielea mea... Apoi cureti bine rana cu solutii sterile, si o lasi asa..., deschisa... Poti sa aplici ce vrei tu, eu pun mare si soare si vant in par si muzici in sudina.., scrieri la ceas de seara, tu poti filma ceva, ceva ce-ti place mult, un rasarit, o femeie goala, un betiv trecand prin mijlocul masinilor la o ora de varf... Te cunosc atat de bine!! Stiu ca iluzia utilitatii te-ar mai readuce un pic la viata..., o zi, doua..., poate chiar un an... 

Si neaparat ai nevoie sa-ti protejezi rana cu...compresee, ele trebuie sa fie destul de mari, astfel incat sa depaseasca marginile ranii... Cam greu..., orgoliul poate fi mai mare decat durerea... Si nu in ultimul rand pansamentul trebuie fixat bine..., dar pentru asta am nevoie de consimtamantul tau, nu ma pot arunca asa peste rana ta cu dorinta nebuna, fara permisiunea ta... E frumos cateodata sa furi chestii minore, sa escaladezi licitul doar de dragul primejdiei in sine, dar asta nu poate dura la nesfarsit...O iubire furata ajunge sa te bage in inchisoarea singuratatii!! 

Si daca ai inteles ceva din scrierea mea..., lasa-mi deschis accesul catre rana ta, stiu ca doar simpla mea prezenta te curata de indoieli... Voi pune acolo saruturi calde, atingeri usoare.., voi pune ploaie de Martie si pe mine toata...

Salveaza-ma, pastreaza-ma...

Pai..., cam ce femeie nu viseaza sa fie salvata macar o data in viata ei? Eu insa, cred ca m-am nascut salvatoare, salvez caini, pisici, suflete pierdute... Am salvat pana si un copil de la inec, sa tot fie vreo cinci ani de atunci, au vrut parintii sa-mi dea o masina cadou...de, erau instariti...!! Am refuzat! Aveam deja una...  Cand salvezi pe cineva nu esti manat de nicio recompensa din lume si nici recunostinta nu-ti este indemn... Salvez idei, concepte, vreau sa salvez planeta si animalele si chiar si pe Tine!! Dar cum sa fac asta cand primul lucru pe care l-am aflat despre tine a fost ca esti de profesie Salvator?? Ei bine, asta chiar m-a bulversat... Mi-ai spus ca esti bine antrenat si ca esti cel mai bun in ceea ce faci... Te-am crezut si ghici, ce? M-am aruncat in bratele tale cum a facut copilul acela care era la un pas de moarte...  De ce am facut asta cand stiam atat de bine sa inot, n-as putea sa-mi explic... Doar ca am crezut mai mult in curajul tau decat in al meu... Sa pic in bratele tale, a fost...O, Doamne!! Cea mai minunata resuscitare posibila, mi-am apropiat gura de a ta cu dorinta fluturandu-mi zambete prin coltul gurii hulpave, piele arzand intrebari si distante, ochi in ochi, cadere, inaltare...

M-ai salvat odata!! Iti raman datoare..., dar nu poti face asta si apoi sa dispari, este ca si cum ii dai mortului o zi de viata normala si apoi il lasi grav bolnav, contagios...
Uite, eu cred ca un om care invata sa faca foarte bine ceva..., nu uita Niciodata...!!! M-ai invatat intr-o secunda, ma stii bine si acum... Salveaza-ma! Pastreaza-ma!!

Picătura din mine...

Ascultă puţin ploaia..., auzi picăturile cum se strecoară din mine afară şi se lovesc de caldarâmul rece? Spun că nu a existat nicio picatură din mine care să nu se fi gândit la tine...

Cândva îţi spuneam că Exişti în mine, acum îţi spun că nicio picătură din sufletul meu nu te-a uitat...

Fii vinovat...

Fii vinovat de iubire, creste-mi vise in piele, sadeste-mi flori pe sani si apoi cu soarele-ti arzand infloreste-mi speranta...
Fii vinovat de rasul meu din zori de zi, si asaza-mi sarut pe maini, pe pleoape, am atata nevoie sa te vad...
Fii vinovat de raspunsuri date intrebarilor puse si puncteaza-mi destinul...
Traim si murim in fiecare zi cu fiecare iubire, floare, speranta, ras, sarut, intrebare si raspuns...

Vii sau pleci?

Vii sau pleci? Hotaraste-te repede, pana numar la trei.... Unu..., din minutul in care ti-am zarit ochii am vrut sa reinventez culoarea, doi..., zambetul tau l-am luat pe buzele mele, culege-l cu buzele tale, trei..., fa ce vrei...!!! Dar vino...si nu mai pleca..., simt ca ma risipesc in lipsa ta, risipesc infinitul, totalul, paradisul..., vino cat iti mai recunosc sufletul, vino cat trupul meu mai stie sa-ti vindece ranile, vino cat inca vibrez vocii tale calde, vino cand vrei si stai cat poti... Prefer o zi de Paradis unei vieti de Infern... si apoi poti sa faci ce vrei, poti chiar sa pleci... devii astfel liber sa ma alegi!! Nu simti ca pacatuim traind atat de departe unul de celalalt? Cum si cine ne va ierta pentru asta?

Vii sau pleci? Hotaraste-te repede..., urca-ti muntele remuscarii si arunca-te in abisul meu, te voi prinde cu gandul pe orice continent ai fi, te voi prinde cu mana de-ai sarutat-o cu ochii,  te voi prinde chiar de-ar fi sa strang in mine durerea-ti cu cea mai mare ulcea existenta pe lume...  traiesc sa-ti fiu, iubesc sa-ti exist..., vezi? pana la urma nici nu mai conteaza daca vii sau pleci, imi Esti oricum...

Secunda...

Rememorez secunda cu secunda…secunda in care te-am intalnit, ochii tai albastri privindu-ma piezis, un zambet alb ratacindu-se in geometria perfecta a fetei , ca un semicerc de incantare, un gest tacut al bratelor lungi…cu care cereai aerului ceva…apropiere, departare…erai nehotarat in timpul in care te-am cucerit definitiv…

Rememorez secunda cu secunda …locurile lumii pe care atat de original am impartit-o trupeste…, alei pline de intalniri simbiotice, trepte de asteptare urcate cu sufletul in cosul pieptului, mese la care ne-am asezat fara sa fim in stare sa separam aerul dintre noi, il contopeam in priviri hulpave, ce-mi inghiteau irisii cu tot cu indoiala ce-o purtau inconstient, in cuvinte pe care le-am uitat…si cat as vrea sa mi le amintesc…M-ar ajuta sa te reconstruiesc in jurul meu? Ma gandesc, ca daca as mai trece vreodata pe acolo…probabil as pasi in varful picioarelor, de teama sa nu strivesc amintirile tari, atat de puternice si acum, sau le-as considera locuri de pelerinaj …

Rememorez culori de ape…in care ne-am scaldat neputinciosi si inconstienti..nu ne-a spus nimeni ca odata ce vom disparea, temperatura apei va scadea pentru totdeauna…Acum nici nu mai cutez sa ating apa aceea…probabil ca as muri de frig, inghetata. 

Rememorez inceputuri si sfarsituri, fac ecuatii ale intalnirilor reusite in viata…fara atat de multe necunoscute…si nici macar una nu ni se potriveste noua…Pacat, as fi stiut sa o rezolv! 

Iti rememorez sufletul secunda cu secunda…si crede-ma…nu-mi mai amintesc despre el decat atat…ma iubea! 

Ma intreb secunda cu secunda…unde se duce iubirea cand iubitul a disparut?

Joaca cu dorul...

Nu stiu unde sa te caut... La ce usi ar trebui sa bat, sa-mi raspunzi tu? Ce drumuri ar trebui sa strabat, ca la capatul lor sa te regasesc pe tine? Ce rugaciuni sa mai soptesc, sa mi te aduca inapoi?

Tu stii? Imi place joaca, iubesc sa iubesc, imi iubesc fiinta indragostita, mainile gata sa cuprinda, visele gata sa te inghita, imi iubesc fluturii din stomac..., imi iubesc pana si dorurile... Dorul de tine a devenit insa prea serios ! Contrazice joaca... si apoi ma strapunge cu puterea sa, sunt toata rani in suflet... Fa-ti trupul bandaj si vindeca-ma ! 

Curajul de Noi...

In ziua in care te-am cunoscut am stat la coada la fericire... si nu-mi pare rau o clipa ca mi-ai rasucit destinul cu zambetul tau...! M-am chinuit cateva ore bune sa nu incalc cele mai elementare limite ale bunului simt, sa nu ma fac de ras, punand mana pe tine acolo, in vazul a cateva zeci de oameni.... Gandul cu care te-am parasit fara sa stiu cine esti, nu a fost ca nu te voi mai vedea vreodata, a fost ca Tu esti inceputul a tot ce nu mi-a permis viata sa traiesc, sau nu i-am dat voie constient, din frica, din pudoare, din o mie de motive desarte... 

Cu tine insa, am avut cred, curajul omului care nu mai poate pierde nimic, pentru ca nu mai are nimic de pierdut... Regasirea m-a gasit tanjind dupa tine, la propriu, as fi muscat din tacere sa te aud, as fi inghitit lumina sa te vad, as fi atins nemarginirea sa te simt... Si cand in sfarsit ne-am potrivit destinele impotriva regulilor..., cand am reinventat orele sa ne foloseasca noua, aruncand in aer fusul orar cu tot cu zile si nopti, cand am realizat ca iti trebuie doar un pribeag minut sa-ti intalnesti Omul..., Tu ai prins cu palmele tale frica si i-ai dat aripi inlauntrul tau..., te-au coplesit regretele, le-ai dat sa bea apa din fantana fiintei tale, in timp ce ele iti inecau fericirea... 

Am ramas naucita in fata iubirii intoarse, priveam spre Tine si nu mai vedeam decat dragostea mea franta, calcata in picioare, ca o floare rara rupta cu nepasare de un necunoscator... Eu ma simt inca bine in Tine, in fiinta ta, purtandu-ti nelinistile catre inseninare, iti port in mine toate zambetele si toate cuvintele, daca vrei sa te afli, priveste in ochii mei...si umple-ti sufletul cu Curajul de Noi...