Oh, timpule...

Este sincronizarea totul intr-o relatie? 

Sunt momente cand ai da orice sa primesti din partea omului iubit semnul dorit, ca esti tu aceea, ca doar tu contezi, ca restul de chestii care-i umplu viata sunt doar "chestii " si nimic altceva, sunt momente cand ai ucide pentru cateva momente cu omul drag si totusi ele nu vin, nu vin niciodata la timp... Ce ne facem cu timpul care nu-i bun pentru noi la un moment dat, care pare ca ne-a uitat, ne risipim viata intre un desert si o mare razvratita pana la ultimul val, dar nici unul nu-i bun pentru noi, nu ne este noua, ci altora...

Sunt momente cand ai trece aceste mari si ai muri de sete, doar ca el sa-ti fie tie si nu alteia si totusi..., el nu vine catre tine, nu atunci sau in felul in care ti l-ai dori... 

Nu stiu cum am putea sa impacam asteptarile cu primirile, cu ceea ce ni se ofera, a primi doar ceea ce ni se da si nu ce asteptam si ne dorim, nu este oare tot un fel de renuntare!!

Omul care te iubeste te pune inaintea oricarui lucru din viata lui, inaintea lui insusi, si nu spun bazaconii, pentru ca am trait asta... Dar ce ne facem cu timingul? Cum il momim, cum il ademenim, cum il facem bun pentru noi, generos, frumos?

Mi-am data seama ca altadata as fi ucis sa primesc un mesaj de la tine, ca cel de acum... Acumul meu nu-ti mai este tie, nu se mai potriveste cu noi de atunci... Unde erai cand aveam nevoie de tine si unde sa te mai primesc acum, in mine?

E tarziu, timpul nu ne mai este...

Frumoasa si desteapta, singura si nefericita...

Femeia frumoasa si desteapta, singura si nefericita? Mit sau realitatea zilelor noastre? Care-i de fapt cea mai grea dintre poverile unei femei? Sa fie prea frumoasa sau prea despteapta, sau amandoua greu de dus, aproape imposibil, de catre barbatul zilelor noastre?

Il eclipseaza femeia aceasta minunata pe barbat si calitatile sale de necontestat? Devine aceasta femeie periculoasa in sensul in care daca le poseda este greu de condus, greu de inteles, imposibil de acceptat? Nu pot sa nu privesc in jurul meu si mai ales nu pot sa nu vad cum barbati deosebiti, superiori in felul in care aleg sa-si conduca viata, stau de cele mai multe ori langa femei sterse, lipsite de pesonalitate, stangace in societate... Si mai ales nu mai vad cupluri reusite, genul acela de cuplu bun de pus in revistele americane glamour... 

Cineva imi spunea ca daca ai aceste doua calitati,pe care evident ca ti le dezvolti in toate sensurile, inveti din mers tot ceea ce te pasioneaza si te perfectionezi astfel cu fiecare zi, cu fiecare experienta, nu ai nevoie sa stai langa acelasi om mereu! Ar deveni plictisitor si nicidecum benefic...

Nu cred in asta, cred in implinire prin celalalt, cred ca nu ne suntem suficienti, dar din pacate nu mai cred in puterile barbatului, cred ca odata cu emanciparea femeii, barbatul si-a schimbat structural caracterul si acest lucru nu poate fi nicidecum pe placul unei femei frumoase si destepte! Iata de ce, femeia alege sa fie singura! 

Ridicare...

Ce mare bogatie am avea daca am invata...ca din durere, cu toate toalele sufletului zdrentuite si muscati de dezamagire mai ceva ca de o haita de caini hamesiti si inraiti, doar noi cu toate ale noastre ne putem vindeca, ne putem ridica, nimeni nu poate lupta in afara noastra pentru noi oricat ne-ar iubi si cateodata ajutorul primit intr-un astfel de moment este nedorit... Din singuratate ne strangem frumos cioburile si ne recompunem, asezam cu grija fiecare bucatica la locul sau si asteptam sa prinda radacini in noi, din nou... Unele parti din noi ne vor ramane pururi instrainate dar pentru acelea sa planga cei ce au cauzat durerea, nu noi... pentru ca fiecare plateste la un moment dat pretul unui suflet tradat...

Ridica-te, sterge-ti sufletul de lacrimi si gaseste in tine resurse sa te tii sus, de acolo poti vedea cel mai bine zarile, si in ele sa-ti clatesti ochii dimineata, nu zderlindu-ti privirea in pamantul trecut cu piciorul ieri... Urmele nu raman decat daca ai zamislit ceva cu mainile sau cu mintea, sau cu sufletul sau daca esti dintre cei mai norocosi cu toate laolalta...

Asculta-mi ruga, prietene si linge-ti ranile in tacere si-n singuratate, nu strigatul este vindecarea ci intoarcerea catre tine... Acolo ma gasesti si pe mine!!

Nu am timp!

Nu am timp sa raman acolo unde nu sunt dorita, nu am timp sa astept implinirea unui vis din care nu sunt parte, nu am timp pentru nehotarari si suspiciuni, nu am timp pentru vindecari, plecari si reveniri... Nu am timp sa merg in urma pasilor pierduti... Nu-i ocupatia mea preferata...! Eu doresc sa am timp sa cresc atat cat imi doresc, sa-mi lustruiesc aripile gata de zbor, sa privesc doar spre cer... Daca ai forta sa te tii dupa mine, vino!! Esti oricand binevenit... Nu? Gaseste alte urme pe pamant, ale mele nu-ti mai sunt...