Candva am sa invat sa astept..., nu m-am priceput niciodata sa fac asta, nerabdarea-mi este pielea cea rea, mi-a stricat reteta fericirii, te-am pierdut pe aceasta barba lunga si urata... cand fortam toate usile si nu reuseam sa deschid de fapt nici una... Vreau ieri! Dar cand vrei ieri dar vrei si astazi si maine s-ar putea sa vrei prea mult, fericirea este un ochi ascuns prin care rareori stim sa privim, trecem cu nepasare si cu nerabdarea de mana prin fata sa si o ratam in goana asta nebuna!
Candva am sa invat sa las lucrurile sa se infaptuiasca la timpul lor, sa nu le grabesc, am sa invat ca unii oameni au un ritm al lor si ca desi ei nu se grabesc spre implinire nu inseamna ca nu doresc cu toata fiinta lor sa ajunga in acelasi punct... Cand mi-ai spus ca pentru lucrurile cu adevarat importante merita sa asteptam, te-am judecat aspru in inima mea, si te-am considerat las, sa nu apuci mana intinsa catre tine mi s-a parut dovada de ipocrizie si lasitate... Tu de fapt nu voiai sa-mi dai doar mana ta, voiai sa te dai cu totul...si asta nu se poate face dintr-o data si pe graba!
Lucrurile cu adevarat importante necesita timp, necesita aprofundare, cunoastere, intrepatrundere, viziune, traire...
Candva am sa invat sa astept trenul in gara, sa astept telefonul sa sune, dragostea sa vina... Pana atunci o nerabdare bolnavicioasa tratez in prag de noapte cu inghetata de migdale si bujori in petale...
