Nici nu stiu de ce mi-e dor mai tare...Mi-e dor de timpul meu cu tine, de discutiile noastre lungi ce imi prindeau luna in par si tie-ti coborau stelele-n pahare, de ochii tai prea negri, de privirea-ti ce-mi spunea mereu ca ma iubesti, de zambetul din coltul buzelor ce le muscam cu foc si drag, sau poate de o poveste ce ne-a scris pe noi, sau noi pe ea, nici nu mai stiu prea bine...
Mi-e dor de fumul din tigarile de foi cu tot felul de arome vechi si noi, de rose-ul din pahare de cristal in care-ti vedeam profilul tot aplecat spre mine...
Mi-e dor de cat de mica ma simteam pe langa tine, de cum ma ridicai pe varfuri ca sa ma saruti, si ah, mi-e dor de noptile ce ne iubeau atat de tare, pe noi si pasiunea cu care ne chemam mereu, imbratisati de parca ne pandea sfarsitul lumii...
Mi-e pur si simplu dor, de intamplarea de a te fi intalnit, intr-o oarecare zi de...toamna!!
