Candva credeam ca fericirea inseamna un EL, un soi de fat frumos pe cal alb sau negru, sau ce culoare e mai frumoasa si mai tare, ca acest EL ma poate salva din viata mea, ma rapeste asa intr-o noapte cu luna plina, mi se pare chiar ca cineva candva chiar facea scenarii cu privire la o astfel de rapire... He, he..., ce mai visare, ce mai incantare...!! Fabulosul s-a transformat in mistic, apoi in natural, apoi...si-a pierdut din stralucire si din farmec, de parca as fi suflat intr-o lumanare si s-a facut intuneric, fara ca nimic magic sa se intample....
Nu erau timpuri pentru altceva decat pentru asta spun acum, nu puteam sa-mi permit sa le traiesc, le visam doar... Cu anii insa, am apucat cu bratele mele pline de asteptare.. tot ceeea ce viata mi-a dat, atat de multe bune, si atat de multe grele... Si intr-o zi banala pana la infinit am realizat ca fericirea poate fi un loc, nu un om, poate fi toata in mine, poate fi ceea ce fac, poate fi scrisul meu si eu insami, poate fi felul in care aleg sa traiesc, poate fi viata pur si simplu...
