Nu mi-a mai venit asa un dor de duca de cand eram insarcinata in noua luni si m-as fi agatat de aripa unui avion fara sa stiu destinatia si durata zborului, as fi zburat pur si simplu cu tot cu cele 17 kilograme in plus, fara bagaj, fara asigurare medicala... Asa si astazi, s-o fi imprastiat vreun magic ser in venele-mi de simt ca mor, de stau pe loc..., m-a muscat o albina cu dor de duca-n ac, si-l port inca pe piele nestiutoare cum sunt, sau poate am primit ceva mesaje in vant, in gand...
Putem pleca asa...cand ne fierbe sangele de-o mare sarata tare, de-o plaja uitata-ntr-o revista cu si despre vacante exotice? Putem pleca din viata noastra cateodata, doar pentru ca nu mai dorim deloc sa ramanem acolo, ni s-a acrit de job, de raspunderi si obligatii fara margini, de lipsuri, de certuri, de taxe, de facturi, de intrebari fara noima, fara sens, de vecini, de prieteni, de dusmani?
Putem pleca cu adevarat undeva? Si cat stam acolo putem sa nu ne intoarcem cu gandul? Putem sa evadam fara bagaj de mana, fara inima?
Putem?
