Cum, cat?

Greutatea dragostei tale o masor cu cantarul trupului meu, eu cantaresc numai atat cat ma porti in brate, sunt kilograme de iubire pura, masor dragostea cu centimentrii de piele sarutata de buzele tale, nimic mai mult, nimic mai putin. 

Sunt doar un suflet purtat in el de un alt suflet, nu ma pot desface decat imbratisarile tale, sunt ca o regina a noptii si a zilelor tale... 

Cati ani am? Nu stiu, m-au intrebat multi, stiu ca-s matura, dar iubesc, ca un copil, cu inocenta ascunsa in spatele buclelor, anii mei au inceput in prima zi de iubire si de atunci parca traiesc mai mult, mai intens decat altii, s-ar putea sa fiu foarte batrana, dar asta sigur nu stii decat tu... 

Cu tine am ars si am luat foc, ne-am stins unul in celalalt si am renascut!  

Cum, cat? Nu stie nimeni, nici macar Noi Doi...

Hai...

Hai sa ne ascundem sufletele-n noapte,
Corabii de iluzii sa tragem catre mal,
Sa invartim pe degete iubirea,
S-o ametim, si-ncet sa stim far-sa intrebam...
Sa ne ascundem unu-n altul cu indoiala, nesiguranta-n plapumi s-o varam,
Sa treci prin mine in trecut, sa afli tot din carti de piele,
Sa ne uitam, sa ne intalnim,  si iar si iar iubirea s-o dividem, in cesti de aur cu ghimbir ...
Sa ne ascundem noaptea-n buzunare, franghii din vise sa-mpletim,
Sa tragi de mine catre maine, sa stiu ca esti aici si ca vei fi...

Barbatul care iubeste

Barbatul care iubeste isi baga femeia lui in toate aspectele importante ale vietii sale, acolo unde o vreme a trait doar el, singur, in cotloanele cele mai ascunse ale fiintei sale, fara rusine si fara teama ca ar putea fi dezamagita, fiindca in definitiv suntem iubiti cu adevarat doar cand suntem acceptati si doriti cu partile noastre intunecate, obscure, nu cu ceea ce este facil , usor de vazut de toti ceilalti.

Apoi o duce cu el din el, spre exterior, o prezinta oamenilor importanti din viata lui, o introduce in lumea care-i compune lui realul, palpabilul... O iubire ascunsa nu va duce niciodata, nicaieri! Doar daca simti cu adevarat simti sa si dovedesti, altfel...orice scuza nu este decat un pretext care iti poarta sufletul catre nicaieri...

Eu de o parte a lunii, tu de cealalta...

De pe partea mea de luna iti vad gandurile profilate in podul palmei mele, iti ating cu umarul clavicula dulce, iti pot citi in stele viitorul alaturi de mine, nu-i prea curand..., dar este pentru todeauna!!
De pe partea mea de luna iti cer cat e-n luna si-n stele, visez cu ochii deschisi calatorii pe un marte numai al nostru, o dulce izolare meritata, o ravnita inlantuire de trupuri si de suflete, simbioza neasteptat implinita, viu, etern...

De pe partea ta de luna imi poti simti bataile inimii in ultimul patrar, imi atingi in miscarea prin viata-ti viata-mi  anosta, colorezi nonculoarea, atingi intangibilul,  invii tot ce credeam pierit in mine...
De pe partea ta de luna imi promiti marea cu sarea, construiesti din fum avioane ce ne duc prea departe..., inalti o scara sa-mi aduci o stea care-i cazatoare, prizi cu undita dorintei numai sirene invizibile, imi compui o simfonie a pasilor pierduti... Si cu toate astea, in fiecare zi mai pui o treapta la scara care ajunge la mine...
De o parte si de alta a lunii, iubim amandoi..., fiecare insa, in felul sau...!!!

Cavalerul toamnei

Te-a desenat toamna in fata casei mele... Ai vorbit cu frunzele, ai induplecat culorile sa fie calde, sa-mi fie pe plac mie, sa mi te contureze cum te stiam? Bun si generos, gata sa ma acopere cu sinele sau, sa-mi fie mie bine, sa nu trec direct in iarna, sa nu sufar de dorul verii? Ai dus ultima batalie cu tine insuti, ti-ai aruncat armele la picioarele pomilor tristi, te-a cuprins dorul de-o imbratisare visatoare, de capul meu pe umarul tau singur, de gustul buzelor stiute, de mainile-mi cuprinzand anotimpurile noastre?


Iubirea are anotimpurile ei, nu poti face cand vrei vara..., iti esti dator sa respecti ciclicitatea ei, mersul firesc, altfel vara vei suferi de frig si iarna te vei topi in tine... Iubeste intelept si chiar daca nu vei vedea explozii de lumina, o vei purta cu tine si-ti va fi bine!! 

Puterea barbatului

Nu ma indoiesc nici un moment ca exista barbati puternici, luptatori, loiali..., indragostiti nebuneste de femeia lor..., acei barbati care atunci cand vor o femeie stiu sa o faca femeia lor, nenumarate sunt armele seductiei pe care un barbat priceput, motivat...stie a le mainui in razboiul sau cu un alt barbat sau chiar cu femeia care nu-i cedeaza usor...
Dar nu despre barbatii acestia vreau sa vorbesc eu..., ci despre cei care pare ca se inmultesc infiorator in zilele acestui secol ratacit..., barbatii lasi, aceia care se lasa in permanenta vanati de femei, care se folosesc de acestea pentru a-si spori increderea in sine, indiferentii vremurilor noastre, aceia care dau semnale confuze, intai ataca cu indarjire, par ultimii nostalgici indragostiti, dupa care dispar in ceata... Nu raspund niciodata la timp, dar insistentele unei femei frumoase le pica al naibii de bine, le sporeste avantul aventurier... Se lasa cuceriti exact ca o fata mare, pentru ei limbajul iubirii are un singur cuvant..." poate",  nu sunt niciodata siguri de nimic, deci nici de dragostea lor... Oare emanciparea femeii a dus la nasterea acestor indivizi, noi suntem vinovate de rasturnarea atat de dramatica a rolurilor in povestea aceasta de-si spune dintotdeuna " IUBIRE"? Sa fie asta un blestem aruncat de femeia supusa asupra femeilor care au cerut in gura mare egalitatea dintre sexe?
Nu stiu, dar...imi este dor de barbatul acela de m-a cucerit, acela de era in stare sa stea cu orele sub geamul meu, doar, doar il deschid, acela care suna doar ca sa-ti auda vocea, traversa tot orasul in mijlocul noptii doar ca sa-ti implineasca tie un capriciu, barbatul puternic, gata sa sara in apararea ta in fata oricui, oricand..., acela in stare sa lupte pentru tine cu oricine... si sa te castige, sa te poarte prin viata lui ca pe cel mai de pret trofeu...pentru ca, oricat de independenta ar fi o femeie, ea vrea sa se stie iubita, pretuita.
Eu inca mai sper... 

Dor de-o amintire...

Se strecoara usor in noi, se insinueaza o dorinta inabusita, ca un laitmotiv al trecutului, este ca si cum acesta te ajunge din urma, ca si cum te pandeste sa-si dea ultima suflare in bratele-ti pline de prezent...  Si nu poti sa-i refuzi aceasta ultima dorinta, cum ai putea avea  aceasta cruzime absoluta? Si te lasi cuprinsa de trecut cu naivitate, primesti din nou in tine senzatii trecute, ganduri uitate se redesteapta ca intr-o zi de lucru, fara ceas..., dorinte amortite iti pun sangele in miscare cu o usurinta care ar face invidios orice luptator... Ce poate fi mai placut decat sa retraiesti ceva crezut uitat? Te reintorci in vechea ta iubire cu trenul rapid..., la clasa intai... Dar dupa ce momentul placut al reintalnirii a trecut..., iti dai seama ca numai pasarea Pheonix renaste din cenusa, iubirile nu mai invie..., decat daca le-ai lasat sa traiasca in tine... Si cel mai dureros moment este acela in care constientizezi ca de fapt si de drept nu ai facut nimic altceva decat sa ingropi in tine ceva ce nu a murit, abia cand retraiesti un sentiment pe care-l credeai disparut..., realizezi ca a fost cumplit fara...

Te intreb eu, cum ajungi din nou in prezent cand sufletul ti-e in spate, sterge de praf ultima amintire a iubirii pe care o credeai disparuta?

Rar...

Atat de rar intalnim oameni cu care sa putem fi noi insine, fara pudoare si fara teama de ridicol..., sa ne dezbracam de toate secretele , sa dam jos haina singuratatii si sa ne imbracam cu dorintele celuilalt..., incat in momentul in care il intalnim ar fi bine sa nu-i mai dam drumul, indiferent ce...

Atat de rar ne potrivim pasii cu ai altuia, incat atunci cand ii intalnim...ar fi bine sa stim sa pastram cararea, sa nu ne ratacim cautand altceva...

Atat de rar gasim cuvintele noastre pe buze straine..., incat momentul cand asta se intampla..., ar trebui pecetluit cu o sarutare...

Atat de rar ne regasim intr-un alt Eu, incat sa-l gasesti...este mai mult decat o intamplare..

Eu sunt

Eu sunt in partea de jos a lumii, tu te plimbi cu pasi mari, sacadati…pe cealalta emisfera. As vrea sa intorc pamantul cu susul in jos, sa-l alerg disperata cum face o mata cu ghemul sau nazdravan, sa prind la rascruce de ceasuri, zambetul tau in cadranul timpului meu ce fuge iute, iute, jalonand printre ore asemeni unui calaret printre obstacolele sale…

Eu sunt in toamna asta rece, raspantie de intrebari nepuse si ganduri nerostite…tu ai ramas in urma, undeva…prin primavara ce a dat navala cu prea multa caldura, mi-a inflorit zambetul, mi-a toropit indoiala…

Eu sunt in prezent strasnic aparator al viselor tale…fara a sti ca mai sunt si eu printre ele, naluca de idei, buze, maini…,albastru de ochi…,tu stai in trecut si visezi inca fete morgane, fumand in nestire din tigara ignorantei…As vrea sa te scutur cum faci tu cu tigara ajunsa la filtrul sau, pe care-l morfolesti intre buzele frumoase, indiferente…, sa te trezesc la realitate, dar mi-e teama ca s-ar imprastia prin aerul plin de fantezie…magia creata cu atata zel…si as ramane singura, singura…in partea de jos a lumii...

Sparge regulile

Arunca-te in vartejul trairilor ametitoare, acelea la care nu ai indraznit niciodata sa visezi, sau daca ai facut-o, ti-ai cenzurat asta din teama, din neputinta, din rusine... Fa ce simti sa faci chiar daca nu-i corect, cine ne spune ce este corect si ce nu, in afara de propria noastra constiinta? Cate lupte s-au castigat cinstit, onorabil si apoi, nu-i lupta facuta sa aiba un perdant intotdeauna? Asta nu va fi cinstit niciodata fata de acela... Fii tu cel ce castiga, cel ce ma castiga...

Astazi iti spun sa incalci regulile generale, respectandu-le pe cele personale..., sa incaleci destinul cu vointa, sa dobori neputinta cu ambitia, sa invingi rutina, spargand-o in zeci de bucati... la sfarsitul vietii nu-ti vei aminti nimic din ce faci zi de zi, intr-un ritm infernal, respectand regulile, iti vei aminti momentele delicioase cand nu ai facut-o, cand ai sfidat, ai escaladat, ai infruntat...

Cauta-ma cand iti spun sa nu o faci, suna-ma chiar daca nu-ti raspund, scrie-mi cand ti-e dor, spera cand toti iti spun sa nu mai speri, actioneaza sub impulsul momentului, fii spontan chiar daca nu esti rational... atatea miracole s-au intamplat in astfel de momente...incat merita sa incerci si tu...

Nu vei regreta!!! 

Asteptarea...

Iti port parfumul pe pielea-mi, fiindca-mi place sa miros a tine...
Iti port gandurile stranse-n dosarul fiintei mele, si cand mi-e dor, le rasfoiesc, cu maini tremuratoare...
Te port pe tample, pe mirare...
Imi cresti in carne vise si intamplare!
Te stie trupu-mi, ca pe-o poezie ametitoare,
Te vrea mintea intrebatoare...
Fa bine si ajungi curand la toate, nu-i nimic daca intarzii...
Te asteapta ele!!

Scrisoarea...

Era o vreme frumoasa cand indragostitii isi scriau scrisori..., pe coli de hartie, cu stiloul cu penita aurie, era o vreme minunata cand asteptam sa primim scrisori, putea dura zile intregi, zile chinuitoare pana sa-ti primesti simbolul iubirii, dar momentul acela era unic, strangeai plicul in brate ca pe iubitul insusi, mirosei hartia, mirosea a el, desi dumnezeu stie prin cate maini trecuse... Cum citeai? Citeai cu inima stransa de nerabdare, cu inima in cosul pieptului, cu stomacul chinuit de fluturii ce-ti umblau pe acolo ca in casa lor, firesc..., si timpul se comprima intr-o secunda minunata... Scrisul este amprenta unui om, spune despre el o poveste daca stii sa o privesti, sa o intelegi..., forma literelor este forma pe care cel ce scrie o are, poate fi generos, inalt, frumos sau din contra ...meschin, chinuit, ipocrit..., dar asta conteaza in definitiv atat de putin cand iubesti posesorul scrisului...el este cel mai frumos si mai curat din lume... 

In timpul acestor vremuri bune se iubea nebuneste, pana la capat, indiferent de obstacole...iubirea se lasa dezvaluita, iti era incredintata, iti era furata... Se iubea platonic, indelung, sustinut... Cu cat asteptarea implinirii iubirii era mai mare, cu atat implinirea sa era totala, ireala... Cand implinesti prea repede un lucru pe care ti l-ai dorit uiti pentru care dintre motive ti l-ai dorit atat de mult, asteptarea are valoarea sa, ca si implinirea... Sa stii sa astepti arata cat de mult iti doresti... 

Astazi ma asez la masa de scris si cu stiloul voi asterne pentru tine, niste cuvinte de iubire... 

Rezervat...

Mi-esti rezervat cu tot ce-ti apartine, am pus sechestru pe sufletul tau de dinainte sa te aflu, de pe vremea cand hoinaream singuri, unul pe un continent, unul pe celalalt... Tu ma cautai intr-un abstract, eu te stiam deja atat de bine! Am pus stapanire pe gandurile tale intr-o clipita fericita, sa te indepartezi..., n-ar fi contat! Eram in tine c-o secunda mai devreme, nu ma chemai, eram atat de simplu, doar a ta...!