Vino

Vino, sa ne aruncam in valurile pline...,
Goi de tot si munti sa trecem mana-n mana,
Sa descaltam o floare de pantofi, vara sa-i fure cu incantare...,
Sa-ti fiu un cantec de alint si scoici sa se prefaca-n perle,
Sa uit apoi de tine si de noi si regasite zboruri sa se inchine,
Sa-ti fiu avant, sa-ti fiu pamant si radacini sa-ti creasca din iubire!
Eu sunt aici, eu sunt cuvant... 

Steaua ta

Spune-mi, nu te doare noaptea cand esti departe de mine? Nu te cufunzi in intuneric in lipsa mea? Nu simti cearsaful, camasa de forta si gandurile, esafod? Nu te strange singuratatea, nu-i pustiu in visul tau?
Dragul meu, deschide geamul intunericului... Sunt o stea ratacita pe cerul fiintei tale, daca ai ochi sa ma vezi...voi deveni  a ta, toata! Fericire si durere se vor amesteca in malaxorul unei iubiri fabricate din nestiutele dorinte, voi fi acolo...sa le implinesc una cate una...
Cu patos voi chema muzele cantand, sau eu insami muza iti voi fi!!!

Din Paris cu dragoste...

In Parisul de data asta asta am cautat in subteranul sau si al constiintelor..., am ales sa privesc nu prin ochiul turistului doar atractii turistice, gradini, monumente, magazine..., sau daca am facut-o am facut-o ca un om ce traieste aici zi de zi... Spectacolul orasului este fulminant!! Este ca un profesor ce-si instruieste elevii... Pe mine m-a invatat inca odata ca nu poti fi ceea ce nu esti...oricat de straduiesti, oricat iti doresti, maschezi, plusezi... In Romania asta fac romanii, par ceea ce nu sunt si chiar le reuseste, dar falsitatea asta nu construieste decat castele ce se vor narui cat de curand, cat de trist... Aici oamenii sunt autentici, fie ca sunt parizieni increzuti, nationalisti, fandositi...pai au si de ce, ei sunt ca si femeile frumoase ce-si stiu valoarea, pentru ca numai privind in jur...istoria le da dreptul asta, il cere..., fie ca sunt negri, colonisti ajunsi aici cu vaporul, acestia nu se sfiesc sa munceasca din greu, dansatori, animatori, vanzatori ambulanti de bilete, debarasatori de mese prin localuri, soferi, etc, pe ei nu i-am vazut cersind..., apoi mi-am urcat privirea in sus...spre cei ce-si permit cat ai clipi o geanta Louis Vuitton sau o pereche de pantofi Dior, aceste femei nu sunt neaparat frantuzoaicele, sunt asiaticele, care fac coada la astfel de produse in Galeriile Lafayette, si am privit amuzata intr-un fel, ele sunt pe strada cele mai ciudate creaturi, un soi de pitzipoace la noi, fiindca se imbraca ciudat, se asorteaza dubios si sunt intr-un fel stridente..., vor sa para ceea ce nu sunt... Dar ele vin si pleaca, nu raman...ca in cazul fetelor noastre care cutreiera prin cluburi si pe la televiziuni... Am vazut si femeile decente, acele frantuzoaice trecute de ceva ani, care se imbraca, clasic, curat, asortat, femei ca mamele noastre, care nu se vor imbraca niciodata asa, fiindca nu s-au nascut intr-o tara cu traditie in moda, nu au fost educate si ce pacat ca-i asa...

Aici oamenii stiu sa-si poarte haina si statutul! Este atat de important sa stii cine esti si sa nu vrei sa pari altfel decat cum esti!! Bogatia nu se poate mima, ca si fericirea... Esti sau nu!! Degeaba te plimbi prin magazine de lux daca nu ai luxul de a ti le permite, faptul ca o faci nu te face mai fericit!! Si asta nu-i o tragedie, cred ca sa fii autentic este mai de valoare decat un fake...

Cu toate discrepantele din orasul acesta minunat si nonconformist, aici este locul unde te poti descalta in mijlocul drumului daca te-au batut pantofii..., sa fii sigur ca daca mergi descult nu se va uita nimeni ciudat la tine!!!

Barbatul altei femei si femeia altui barbat...

Cat si pana unde poti iubi barbatul altei femei? Nu ma refer aici strict la cei casatoriti, ci la cei ce sunt intr-un fel sau altul intr-o relatie recunoscuta, stiuta in cercul de prieteni intimi... Cand iti alegi jumatatea iti intrebi inima, iti conditionezi iubirea, iti impui limite? Nu stiu, poti? Si cand afli termenii in care se poate desfasura iubirea ta, ce faci?
Crezi ca poti impune sufletului sa nu mai simta? Ti-ai putea vreodata amputa bucuria de fi langa un om pe care il simti parte din tine? Cat trebuie sa ne mintim ca ne putem alege destinul?? Oare nu-i mai simplu sa luptam pentru ce simtim pana la infinit si inapoi decat sa ne masacram fiintele in sabloanele unei societati desuete?
Si cand ne predam iubirii indiferent de forma ce o imbraca, putem sa iubim total un om care nu-i cu totul al nostru? Poti primi in brate, brate imbratisate de alta femeie, buze sarutate si stiute pe de rost de alta? Cum sa alegem intelept? Sa pui conditii unui sentiment nu este oare imposibil?
Alegem un om din o mie de motive, din un milion de altii... Oare este intamplator?
Intrebarilor mele le dau un singur raspuns... Iubirea nu-i un lucru, pe ea nu o poti refuza fiindca nu-i buna..., are defecte... nu poti decat sa incerci cu puterea-ti sa o schimbi, sa o transformi din zi in zi in ceva mai bun, poti chiar sa dai barbatului altei femei sau femeii altui barbat, libertatea de a Te alege...:)