Nocturna...

E ora aceea la care chem visele sa ma legene in ritm de Tatal nostru, sa-mi puna pe gene praf de somn linistit si dulce, rasuflare de alint pe gatul asezat cuminte pe perna ce miroase...inca atat de idilic a dor de tine...In mine..., cu tine..., langa....noi doi, o poveste sta sa se teasa, are culori vii si pure, mult rosu aprins si galben neinceput, are vibratii inalte si zboruri de ganduri vinovate, are...densitate si suspin, curge si inunda, cere si subjuga.., doare si vindeca...are bucurie si regret, are de toate, dar nu te are pe tine...Decat acolo...in mine!

Mi-a trebuit mult sa inteleg in sfarsit ce diferentiaza o pasiune trecatoare si uneori fericit... tulburatoare..., de iubirea pura si simpla...aceea care nu cere de fapt nimic, nu are pretentii de recunoastere si nici un fel de sablon pe care sa se muleze. Pentru ca in adevar am inteles in cele din urma ca ea , iubirea, poate exista in interiorul nostru independent de prezenta sau absenta omului pe care-l iubim. Il iubim si atat. Nu trebuie sa cerem ca sentimentul sa se intoarca la noi cu aceeasi intensitate, pentru ca asta-i posibil sa nu se intample real niciodata..., doar iubim atat de diferit si la intensitati atat de schimbatoare...Nu suntem chiar noi soiul schimbatorului perpetuu ? Poti afirma vreodata ca la orice ora din zi sau din noapte iubesti la fel? Eu am orele mele de ura...crancena, cand sentimentul ca existi in interiorul fiintei, pana in rarunchi, imi sta in gat ca un os imens de peste, care incet incet imi fura aerul din plamani si ma lasa fara suflare, oriunde...Livida si singura...

Zambesc trist si-mi dau seama cat suntem de ipocriti...!!! Vrem dar... nu tot timpul, ci trist de...uneori, doar cand ne golim de noi insine si nu reusim sa mai umplem cu nimic vidul, nu ne mai suntem suficienti...si atunci cerem, strigam..., cersim, dorim...iubirea!!!

In definitiv, nu-i atat de echitabil oare...sa nu primim niciodata...destul cat sa spunem ca ne ajunge??? Pentru ce am mai lupta, ce ne-am mai dori, ce am visa si ce am implini daca am avea...TOTUL?

Raspunsul vine privind, printre genele lasate greu...peste ochii obositi..., perna frumoasa de langa mine, imbracata in matase si fir de borangic si totusi atat de...goala!!!

Dor de mare...

Daca am putea cumpara fericirea si orice lucru din lumea asta stramta si rece cu…scoicile stranse in mormanele uriase din locurile pustii de pe plaja , acolo unde nu exista decat marea in culoarea ei infinita si vantul…ce raspunde cu soaptele sale prelungi si oarbe , intrebarilor sufletului meu ce zace cu indolenta si ratacire stranie, afundat odata cu mine in nisipul prea greu de raspunsuri si de culori…! Dar ele, culorile, sunt de fapt amintirile…ce-mi bantuie in nestire fiinta rascolita si acum de apa aceasta de culoarea smaraldului desprinsa dintr-o piatra neslefuita parca…
Daca as putea cumpara marea cu scoicile acestea mari, mici…, sfaramate de furia talazurilor in zorii zilei , schelete sidefii ce ne ranesc picioarele nesimtite, semn ca nu ar trebui sa le ignoram, au fost candva atat de vii..!!! Cam asa cum ma simt si eu cand ochii mei se intalnesc cu ochii sai…, ochii marii…Fara putinta de tagada visul care-mi chinuie sufletul este casa mea de pe plaja…Acolo unde iubirile pierdute nu renasc... si intr-un fel ciudat, asta nu ma distruge, ci dimpotriva ma ridica sublim. Sub fiecare cadavru al unei iubiri se afla o parte a sufletului care se inalta, precum spiritul unui om bun…spre cer…Poate tocmai de asta ma simt mai usoara! Dupa fiecare despartire nu simt regret, ci o imensa bucurie…cum ca ei despartirii ii va urma o alta intalnire, sau...poate o revedere...Probabil ca sunt dintre cei mai fericiti…
Iubesc marea pentru ca e singurul loc unde ma pot dezbraca de mine…Pot arunca cu nonsalanta toate straiele ce in cursul anului m-au impovarat, au atarnat din ce in ce mai greu si au sfarsit prin a se dezintegra…Azi o maneca a sufletului, maine …un tricou invechit al unei amintiri din liceu…, peste o luna haina de blana sintetica a iernii cenusii traita in iubiri ascunse sub plapuma din mansarda unei case vechi, nationalizate…pana cand constat ca nu mai am ce pune pe mine…Decat eu mai sunt acolo!
Caut din ce in ce mai des salbaticia la mare…, ca o intoarcere fireasca la origini, acolo unde eram iarasi doar eu…si natura. Si am senzatia neplacuta ca oricine m-ar vedea asa despuiata, ar putea vedea in mine…, ca intr-o radiografie…toate bolile de care sufera sufletul meu…Si asta nu doresc.


Pana sa ajung la plaja asta virgina, chiar si drumul m-a fascinat fara intrerupere…Numai stuf si pasari…, din cele negre cu o dunga alba subtire, ca dunga orizontului , si ciocul lung care le da cred si puterea de a tipa in halul in care o fac…Prea puternic pentru urechile mele obosite inca de zgomotul orasului infiorator, plin de betoane si fieratanii…

Dar cand ajung pe plaja….Ma doare frumusetea cu care ma primeste marea…Da, senzatia mea este ca durerea nu vine din miscarea sa lasciva precum mersul unei femei ce se simte privita si admirata…, ci vine din neputinta de o pastra…Vine si pleaca continuu, intr-un dans ametitor al valurilor grele de spuma , de meduze si pesti ce se lupta zi de zi pentru supravietuire…, vad undita…chiar si cu ochii lor ciudat pozitionati, si cei mai multi nu se lasa amagiti de momeala…Daca am face si noi la fel cu iubirea…!! Dar noi sorbim vrajiti perpetuu din ea, din otrava si mierea sa, care se amesteca intr-o licoare ametitoare, si sfarsim totdeauna in carlig…Si intreaga noastra viata se tine intr-un fir de ata…, pe care in lupta continua pentru evadare, o incurcam rau de tot, apar acolo noduri de toate felurile, care nu vor fi dezlegate niciodata…
Care mana are rabdarea s-o faca, poate ramane in sfarsit langa mine pentru totdeauna! Dar teama-mi e…, ca asta nu se va intampla pana la capatul atei…

Strada ta...

As fi cautat fericirea pe strada unde stiam ca stai..., dar o cunostinta apropiata mi-a dat o alta adresa. Mi-a spus razand ca te-ai mutat. Curioasa peste masura, si dornica sa te caut...dupa zilele multe in care n-am stiut despre tine nimic, am urcat in masina si cu noua adresa in fata ochilor, am inceput a goni nebuneste spre strada cu pricina.

Se rasturnau in mine toate sentimentele, cand luam cate o curba mai stransa, iubirea mi se urca in cosul pieptului, parca dornica sa urce si mai sus, sa ajunga in zona corzilor vocale, apoi sa prinda o frantura de spatiu si sa iasa afara, sa tipe, sa spuna ceva..., sa azvarle din preaplinul ei si universului, de parca lui i-ar pasa vreun strop de asta.

El isi vede de viata sa, inghite continuu povesti de viata, destine banale..., obosit peste masura de rutina ce ne face din frumosi cum ne nastem...urati si prafuiti, prea putin suportabili, ignoranti si frustrati...

Incepuse un blues rock, unul dintre cantecele acelea grele pe care le ascultam in trecut la un colt de strada, undeva intre blocurile comuniste, unde ne strangeam cativa rock-eri mai plini de personalitate...si brusc mi s-au umplut ochii de lacrimi. Voiau ele sa coboare cu orice pret pe obrajii mei supti de nesomn...si le-am lasat! Un semafor..., apoi inca unul....si luminile orasului se contopeau in mintea mea cu acordurile chitarii aceleia maiastre, care reusea sa scoata din mine tot ce incercasem mestesugit sa ascund, de durere..., de rusine...

Gata! O fereastra si...profilul tau...in penumbra mi-a dat un prim impuls. Sa cobor repede si sa sun la sonerie. Doar ardeam de dor...El fusese vinovat pentru noptile mele albe si zilele absente, care treceau si tot treceau. Apoi cuvinte, gesturi...si intamplari din trecutul nostru impreuna au inceput a se preumbla prin fata ochilor mei, inca incercanati si numarul zilelor pline de tacere mi-au pus frana ...Accelerasem singura , desi in masina aceea a trecutului fusesem amandoi, eu la volan, nu stiu de ce...si tu...cu ego ul tau cu tot, numai in dreapta, pasiv..., minunat de pasiv, fascinant de pasiv..., crud, irezistibil...de pasiv, ca un fruct perfect de vara, ce atarna cu frumusetea lui nepermisa, in culoarea sa perfecta, ireala...si asteapta sa fie cules...Eu am facut-o! Te-am cules din cosul cu bunatati al vietii si apoi...mi-ai lasat un gust amar...cat tot pelinul din lume!

Umbra ti-a disparut din cadrul geamului...si luminile casei s-au stins rand pe rand. Am ramas o vreme cu ochii atintiti spre fereastra aceea...Nu mai puteam distinge nimic, degeaba ma chinuiam. De fapt nu mai puteam zari nimic din tine, decat daca o faceam prin efractie...si-mi era clar ca astfel de iubire nu eram pregatita sa port in mine! Te-am putut iubi cu teama, cu lacrimi de regret ca vreau tot timpul mai mult decat poti da tu vreodata, nu mie..., ci oricui..., te-am putut iubi cu toate diferentele acelea care altadata m-ar fi aruncat intr-un colt opus al vietii, te-am putut iubi...cu tacerile tale nesfarsite si cu ciudateniile firii tale de...artist, te-am putut iubi cu tot ce-ti apartine, dar nu mai pot iubi...fara sa-ti apartin! Clar ca buna ziua..., tu nu mai existi de fapt pe nici una din strazile orasului astuia...

Am aprins farurile masinii si cand sa pornesc catre casa...ecranul telefonului mi s-a aprins..." sa nu uiti de ziua de maine! avem prima lectie de salsa..., strada este..."