duminică, 10 decembrie 2017

Noi eram timp...

Noi eram timp... Nu timpul de-l scurg muritorii intre alergate zile si nopti, ci timpul acela unic, pentru care ne-am nascut si pentru care murim, celeste necunoscute, timpul iubirii... Eram secunde fecunde, ore primordiale, eram cautare si intalnire, inainte si inapoi, eram in noi si noi in Univers, ne scurgeam trupurile din unul in celalalt, odata iti purtam forma inimii si eram mandra din cale afara, odata imi striveai saruturi pe podul palmei tale si le culegeam apoi, cristale, de prin zare... 
Iti spuneam pe nume, iti strigam cumva fiinta, de ma auzeai de departe, de prea departe...si nu-mi raspundeai prin vorbe, se topeau pe buzele tale ce-mi purtau dragostea fierbinte, ardeai de dor si ma strangeai, la pieptul tau, si din nou deveneam Tu, si tu Eu, nu intelegi?
Vom continua lumea cu iubirea asta, nu cred ca se stie sfarsita vreodata, incetata, uitata... De unde timp pentru asta?


Un singur lucru nu trebuie sa faci... Sa nu cumva sa incerci sa masori iubirea asta in timp... Doar atunci o vei pierde, doar atunci...

joi, 19 octombrie 2017

Hai sa-i uitam si sa-i iertam pe cei ce nu ne-au putut iubi.

De cate ori n-am incercat, ah.. Ma incapatanam sa cred ca voi reusi, gaseam tot felul de pretexte si scuze partenerului, ii acordam sanse nenumarate, ii umpleam firea cu toate calitatile pe care le voiam, si pe care nu, el nu le avea, ma amageam ca va merge, ca vom gasi o solutie...
Acolo unde nu este iubire nu poti umple cu altceva! Pur si simplu nu merge si nu va merge niciodata!
E greu si cand iubesti, cand cei doi parteneri se iubesc realmente. dar cand doar unul trage la caruta iubirii, relatia va fi o relatie schioapa si uneori surda si urata..
Hai sa-i lasam in urma pe cei pe care i-am iubit si nu ne-au raspuns cum sufletul nostru ar fi vrut, sa uitam dureri pe care singuri cu pretentiile noastre absurde, ni le-am facut, doar masochisti suntem intr-o mai mica sau mai mare masura, cu totii... si sa ne vedem de drum!
Unde?
Inainte...




joi, 28 septembrie 2017

Mi-e dor...

Nici nu stiu de ce mi-e dor mai tare...Mi-e dor de timpul meu cu tine, de discutiile noastre lungi ce imi prindeau luna in par si tie-ti coborau stelele-n pahare, de ochii tai prea negri, de privirea-ti ce-mi spunea mereu ca ma iubesti, de zambetul din coltul buzelor ce le muscam cu foc si drag, sau poate de o poveste ce ne-a scris pe noi, sau noi pe ea, nici nu mai stiu prea bine... 
Mi-e dor de fumul din tigarile de foi cu tot felul de arome vechi si noi, de rose-ul din pahare de cristal in care-ti vedeam profilul tot aplecat spre mine...
Mi-e dor de cat de mica ma simteam pe langa tine, de cum ma ridicai pe varfuri ca sa ma saruti, si ah, mi-e dor de noptile ce ne iubeau atat de tare, pe noi si pasiunea cu care ne chemam mereu, imbratisati de parca ne pandea sfarsitul lumii...
Mi-e pur si simplu dor, de intamplarea de a te fi intalnit, intr-o oarecare zi de...toamna!!




luni, 11 septembrie 2017

Un chip, un nume...

Se spune ca nu e bine sa vorbesti despre un vis pana cand nu trece de asfintit sau...pana cand nu-l implinesti... Mi-e greu sa-l tin pentru mine, pentru unicul motiv ca m-am trezit fericita tare... Era multa mare in el, un albastru ideal, intors catre mine cu toate nuantele lui sfidator de frumoase...
Si era El... Atat de real El-ul meu, atat de... salbatic el, atat de curajos si misterios ... Imi vorbea despre ceva!
Nu-l ascultam, dar il priveam... Asa de simpla-i fericirea, atat de rara! Si da, ea are un chip si un nume...


marți, 29 august 2017

Slabiciunea mea...

Am o slabiciune pentru iubirile mari... Acele iubiri devastatoare, inaltatoare, iubirea aceea in care ard clipa de clipa, in care iubesc pana cand simt ca ma seaca, pentru ca apoi sa ma umple iar si iar... Iubirile mari se traiesc fara maine, fara azi... Doar intre doua respiratii, odata iti simti sufletul steag pe  cel mai inalt catarg, in clipa urmatoare simti ca te prabusesti... De unde vine tragismul in marile iubiri? De acolo de unde doua minti ale celor doua suflete pereche stiu ca nimic nu rezista pe lume, ca suntem sortiti schimbarii, nefastelor jocuri ale propiului ego, de unde nu semanam azi cu cei ce-am fost ieri... 
Dar cat traiesc in marea iubire ma simt mare, inaccesibila in fericirea mea fluctuanta, ma simt stapana peste tot si toate... Ce vrei mai mult? Ce poti mai mult de atat intr-o viata? Nimic in afara de aceasta iubire nu te poate propulsa catre culmi, nimic...
Daca insa, intri in viata mea cu intentia de a-mi da o iubire mica, nu te forta sa-mi treci calea sufletului...
Nu vei rezista..., te vei impiedica de aceasta slabiciune a mea...


duminică, 6 august 2017

Iubirea-i stiinta aflata cu ajutorul sufletului...

Tu ma stiai cumva, din trecut.., din amintiri netraite, din timpuri ce n-au fost! Cu tine totul era simplu, tu nu aveai nevoie sa stii despre mine intrebandu-ma, tu ma cunoasteai deja... atat de bine! Eram eu fara sa stiu, o parte din tine? Care, iubitule? Cea senina si plina, sau obscurul si golul? 
Ne amestecam fiintele precum niste alchimisti pretiosi, ca la final intregi sa ne gasim...
Eu in tine, tu in mine!
Iubirea-i simpla cand nu vrei sa stii, pentru ca simti, ceea ce simti este mai important decat ceea ce cercetezi...
Iubirea-i stiinta aflata cu ajutorul sufletului!!



joi, 8 iunie 2017

Vinovatule de mine!!

As vrea cateodata sa nu am timp sa ma gandesc la tine... Deloc! Apoi ma privesc in oglinda si atata tristete poarta ochii mei, in privire... Atata pustiu mi-e in viata fara de tine, atata durere in vene, si stiu ca timpul acela nu s-a inventat pentru mine...
Adevarul este ca nu am stiut niciodata sa astept, nimic si pe nimeni... Pana la tine! 
Tu mi-ai pus ceasul in piept odata cu tine, ticaie in mine... 
Si n-am stiut ca stiu sa astept, ca pot s-o fac atat de bine!! Dar cum sa explic cuiva ca timpul asta de-l traiesc iubindu-te pe tine, nu va fi nicicand pierdut, pierduta-s fara tine...
Si adevarul este, iubite! Ca n-am stiut ca stiu sa iubesc atat de bine...
Toate astea... Pana la tine!
Vinovatule de...mine...



vineri, 19 mai 2017

Iubirea asta-i ca un copac...

Iubirea asta-i ca un copac, nu noi l-am plantat, era acolo in pamant, o radacina noua... 
A inceput a se inalta cu prima secunda, aceea in care inima mea a inceput sa bata pentru tine!! 
Ii vad ramurile in soare, chiar si atunci cand pe tine nu te vad, iubirea creste-n mine, nu mai esti un altul, esti tot eu, dar cu alt nume, cu alta statura si alta varsta in lume...
Doar copacul iubirii noastre ne va supravietui in timp, si de va fi furtuna, iubirea din pamant il va proteja de fulgere, cum te protejez eu pe tine, cu gandu-mi bun, cu ramurile sufletului tot...inaltat in vazduh...



marți, 7 martie 2017

Cat exista in el...iubirea!

Ii simteam bratul puternic si capul adormit, m-as fi frant sub greutatea lor de nu mi le-as fi dorit atat de tare... Imi placea sa-l privesc adormit desi..., in ochii aceia mi-as fi scaldat intreaga fiinta, sa dispar... Asa dintr-o dat... 
De ce plangeam cand il simteam aproape, de ce-l speram cand era departe? De ce era doar el, peste toate? De ce nu vindecase timpul, ranile toate?
-De ce plangi...? a spus asta si m-a strans mai tare, la pieptul sau... Ma dizolvasem in fiinta sa..., se estompase totul in jur, si ziua nu mai avea zgomot de strazi, eram doar noi doi si zorii de zi...
-Pentru ca ziua in care nu vei mai fi aici se rastoarna peste mine cu toate ale sale... Unde vei fi? Oriunde, dar nu langa mine... Ma intreb cat poate un suflet suporta departarea?
-Cat exista in el...iubirea...