Thunderstruck

Aseara m-am perindat prin iad..., timp de doua ore fix...Mi-am pus cornite cu beculete, tricoul meu cel mai frumos si mai vechi cred..., cu AC/DC, blugii aceia rupti pe alocuri si foarte decolorati, dar atat de dragi mie, care daca ar putea vorbi..., omg ce povesti ar spune..., m-am dat cu cel mai trasnit parfum de pe etajera din baie, miros puternic de mosc si scortisoara..., hmm...preferatele mele, cateva bratari extrem de zanganitoare... , am lustruit pe bombeu nelipsitele ciocate din piele, si in timp ce faceam toate astea..., ma gandeam cu duiosie parca, nostalgica fara doar si poate.., ca am simtit sa ma pregatesc special pentru concertul asta, sa ma primenesc, cam cum simteam odinioara s-o fac inaintea marilor concerte aproape interzise...Iris..., cu un soi de respect ce-l port genialitatii acestei trupe, cu ei am inceput maratonul printre trupele rock, ei erau....totdeauna number one...pe lista ceruta de prietenii la a caror parere chiar tineam..., cu ei incep si acum playlisturile cu muzica, pentru orice fel de moment al vietii mele...

Nu vreau sa scriu foarte mult despre asta..., sunt atat de plina de energia aceea electrica, de cei 360 V ce m-au traversat salbatic prin fiecare catun al fiintei mele, desteptand pana si cele mai amortite dintre simturi..., incat orice incercare de redare a trairii efective..., ar pali...stingher!!

Chiar si acum aud...vuietul acela incredibil cu care a inceput concertul..., in momentul in care greii rockului au pus piciorul pe scena...Ca la un semnal nevazut toti cei 600000 de oameni si-au inaltat mainile catre cer, cantand parca, cu toata vocea existenta in lume la ora aceea, versurile piesei Rock'n Roll Train si m-am suit cu mine toata in locomotiva aceea deja legendara, eu...si Rosie...
Apoi ne-au trasnit si ne-au scuturat..., Angus ne-a oferit un numar de striptease marca inregistrata, dupa The Jack, iar Johnson nu s-a lasat mai prejos si cu forta unui atlet ce a dovedit ca este inca, s-a urcat pe clopotul imens, dand tonul in Hells Bells...dar cred ca cel mai frumos moment al serii a fost soloul fantastic, gigantic...al lui Angus, care a chinuit chitara pana la sange, iar noua fericitilor ce stim sa ascultam, ne-a dat cu muzica adevarata peste fata, ne-a biciuit cu extaz, ne-a purtat pe fiecare acord magistral intr-o alta lume...., atat de departe de fapt de piata unde doar ei puteau strange la un loc atatea si atatea suflete..., care in clipele alea, sunt sigura...respirau cu aceeasi gura si simteau cu acelasi suflet...

Si am urlat, am cantat, am mimat apoi cand vocea m-a parasit revoltata de asediul asupra ei, am privit stelele si am simtit vantul...si in final a trebuit sa accept ca s-a terminat...

Prima intrebare pe care am pus-o dupa..., prietenilor...a fost...." unde e urmatorul lor concert in Europa? ", dar mai conteaza de fapt? Ne vom urca sunt sigura in orice tren si vom locui in orice camera...inaintea unui concert AC/DC, pentru ca atat cat mai sunt, simtim sa-i simtim, facem orice fel de sacrificii, numai sa calcam pentru cateva ore...in iad...

Cupa fericirii

O zi frumoasa poate incepe oricum...cu un zbarnait enervant de alarma, cu un zambet de copil topit cu totul in bratele tale dornice sa apropie, sa cuprinda..., sa cucereasca prin atingere spatiul delimitat etern dintr-un inceput de lume clasic si desuet, dar atat de minunat totodata, ca o poveste spusa cu vorbe incinse la focul semineului copilariei, arse pe rugul dorintei calauzitoare si nespuse..., poate incepe cu flori de liliac cazatoare ca stelele ce-ti cuprind irisul intr-o menghina alba si lucioasa, asemanatoare unei parti a lunii noi..., poate incepe cu o aroma de cafea proaspat prajita si care-ti zambeste din cana ta frumos ornata cu frisca dulce si alba precum dintii de lapte, si poate incepe in special in aceasta perioada a anului cu emotia unei zile fericit de fierbinti pe zgura...

Sunt zilele Cupei Davis, zilele acelea in care redescopar bucuria de a fi cu o parte din mine mai aproape de sportul acesta care intr-un mod cat se poate de simbolistic isi spune...sportul alb, fiindca da...in esenta este frumos si pur ca si culoarea, sau nonculoarea ...ce i-a imprimat dintr-un inceput o traiectorie care nu poate fi deviata nicicand..., si nicicum, ea va fi pururi...sinuoasa pentru ca stiu bine asta, intotdeauna in spatele stralucirii stau clipe matuite de munca asidua, si in spatele spectacolului de basm pe care-l ofera pe teren, acel...fairytale, se ascund ani intregi de antrenamente si zbucium, de...zile chinuitoare in soarele biciuitor pana la nesimtire. Si totusi, frumusetea si-a facut iarasi datoria... Am vazut astazi un cadran minunat al acestui ceas ce ticaie de secole cu aceeasi frenezie...Set, game,tiebreak-uri si... zeci si zeci de fete fericite sa priveasca cand in stanga, cand in dreapta, cu mana pavaza ochilor..., care fac roata prin aer...de la un jucator la celalalt...ca un spectator al unei hore strabune, incantatoare, laice pana la Dumnezeu si inapoi...

Si am verificat...De fiecare data cand pasesc in apropierea unui teren de tenis...un soi de pace adanca pune stapanire pe spiritul meu, se linistesc apele care ma inunda cu violenta incrancenata, zambetul insista sa-mi poposeasca pe buzele ironice, linistindu-le..., si incep sa beau incet, incet din cupa fericirii...Ca-i primavara si soarele arde pielea ce-si cere dreptul la vitamina D, si nu-mi mai pasa ca ma bronzez cu forma ochelarilor de soare, ca-i viata ce tropaie in jurul meu doar, doar va impune ritmul sau si spiritului meu ostenit, fara motiv...sau invinetit de bataia celor o mie si una de motive..., ca-i frumos jur imprejurul fiintei mele, ca sunt prieteni dragi care ma cuprind cu elanul lor intr-un soi de halucinogena bucurie nestapanita si nu ma pot impotrivi nici sa vreau..., ca-i miros de iubire in urma fiintelor noastre ratacite prin viata ca niste gaze minuscule in polenul inconstientei absurde...Toate astea ma fac sa gandesc iarasi la fericire ca la un puzzle, cu o mie de piese, dar care cu atentia cuvenita va deveni in curand un fastuos tablou intregit de Picasso, poate...

A mirosit a victorie astazi pe terenul de tenis unde am mai gustat odata si inca odata din cupa fericirii...

Maine va fi un al meci si un alt...set de miracole va sta sa se produca , sa se desfete poate la umbra unui salcam ce-si scutura cu indarjire florile grele de trecut...

Multumim Victor...:) !!!

Cuvinte

Caut in primavara un inceput …pentru orice. N-am habar de ce, dar puzderia de culori ce-mi inunda spatiul interior, plin tot de cenusiul iernii ce inca absurd doreste, insista…sa ma umple de frig, imi creeaza o stare de bucurie aproape de beatitudine, de sideratie continua.

Imi vine sa cant in gura mare un cantec banal, sa ma arunc cu fata catre razele soarelui si el sa ma absoarba in dogoritoarea lui imbratisare, cum ai aspira intr-o secunda un fir de praf aflat pe mobila timpului trecut, acela care iti da senzatia neplacuta ca vrei sa stranuti in permanenta, devii elergic la amintiri si-ti doresti sa dai delete tuturor pozelor din care-ti zambeste un chip fericit…, uneori tamp chiar, un chip care astazi nu te mai reprezinta, culoarea ochilor este aceeasi, e drept, dar pe retina memoriei ai imprimat frustrari si neimpliniri ce-ti striga ca te-ai schimbat, te-ai metamorfozat, ai mai crescut cu un anotimp…Mai ai putin si vei da cu capul fiintei tale, de pragul de sus al lumii…Te va durea asta, cum te doare an de an frumusetea naturii simple, renascuta dupa zapezile triste, topite fie prea curand , fie prea tarziu si niciodata la timpul lor…Retina mea asimileaza bobocii florilor ce stau cuminti sa sparga cu capetele lor tuguiate si pofticioase de lumina si caldura, pojghita subtire ce-I mai tine la adapost de lumea de afara, aceea care mai devreme sau mai tarziu le va distruge frumusetea cu un vant prea tare…, rasturnandu-le pe jos semintele si coroana firava de petale simetrice si mirositoare, catifelate, dulci…, dorintelor rostite cu voce joasa, prea joasa… Uneori chiar si eu insami ma chinui sa disting in noianul de litere alfabetice ce se pun ghidus pe treaba, cuvintele intregi care ar putea da sens vietii mele… Parca trebuie sa citesc un biletel scris de mana unor prieteni putin abtiguiti, care s-au jucat cu pixul …scriind fiecare cate un cuvant, indoind foaia cu degete nerabdatoare, ca in final o propozitie sau fraza scurta, depinde cati alegem sa-l jucam, sa ne amuze copios…, aruncand in iarba de langa lacul unde ne intalnim primavara de primavara, hohote prelungi, armonioase ca o chansoneta ascultata cu sufletul pe malul Senei...

Tradare, vama, rasarit, asfintit, iubit..., visat, mare pacat... Privesc cuvintele multa vreme…ganditoare. Nu gasesc nici un sens, n-as putea sa fac nimic poetic cu ele, decat daca mai atasez o prepozitie, un alt verb…, putina actiune si mult adevar.
“ Adevarul este ca…ai inceput cam tarziu sa cauti un alt inceput…NU vezi, primavara este pe sfarsite…! “ Rad insa de replica rautacioasa a Dianei, rade si ea…si apoi nu ne mai putem opri…
“ Dar vara??? Ce spui de anotimpul asta, draga mea…???”