Mi-am facut curat in suflet, mi-am aruncat indoielile si mi-am tratat cu flori si ciocolata-n poleiala argintata, ranile trecutului ravasit prin mine ca o claie de par lung, prinsa in furtuna diminetii racoroase, apoi mi-am rasfoit gandurile. Era pe ele, printre ele, un soi de praf de tristete intarziata, cumva uitata pe un raft al copilariei memoriei…si am inceput sa sterg cu rabdare gand cu gand. Apoi am dorit, docila cum nu mi-e felul, sa-mi aranjez in dulapurile mintii acut intrebatoare, amintirile ce se ascunsesera in diferite cotloane intunecate, jucand cu mine un fel de joc de-a v-ati ascunselea, si cand eram usor mai sprintena, prindeam cate una la inghesuiala, dar asta se intampla din pacate foarte rar, ele erau mai bune decat mine la jocul cu pricina. Totusi dupa cum am spus, incet incet am terminat si treaba asta nesuferita..si cand sa-mi deschid relaxata cartea la pagina cu semn in ea, mi-am dat seama ca nu mai aveam la dispozitie decat o singura zi sa pot spala bietul meu suflet de pacate…
Mai era doar o singura zi din saptamana mare si eu nu-mi terminasem curatenia. Aproape ca ma prinsese oboseala la treaba cu adevarat cea mai importanta si m-a podidit plansul. Insa, fiecare lacrima sarata ce-mi atingea in cadere pielea , spala cu umilinta cel mai urat si putregacios dintre pacate, unul cate unul…una cate una…boaba alba, boaba neagra…Le-am prins pe toate intr-un sirag imaginar, ce sclipea in oglinda mea interioara, ca un veritabil colier din pietre pretioase si grele…, bunele si relele…
A iesit si soarele in clipa urmatoare, maret, trufas…generos…si mi-am incalzit pe plita lui, dorintele toate si atunci te-am vazut in mintea mea pe tine…Esti tot acolo si eu sunt tot aici…, asta-i toata frumusetea mea!!!
Sunt fericita!! Curatenia-i gata…
