Picătura din mine...

Ascultă puţin ploaia..., auzi picăturile cum se strecoară din mine afară şi se lovesc de caldarâmul rece? Spun că nu a existat nicio picatură din mine care să nu se fi gândit la tine...

Cândva îţi spuneam că Exişti în mine, acum îţi spun că nicio picătură din sufletul meu nu te-a uitat...

Fii vinovat...

Fii vinovat de iubire, creste-mi vise in piele, sadeste-mi flori pe sani si apoi cu soarele-ti arzand infloreste-mi speranta...
Fii vinovat de rasul meu din zori de zi, si asaza-mi sarut pe maini, pe pleoape, am atata nevoie sa te vad...
Fii vinovat de raspunsuri date intrebarilor puse si puncteaza-mi destinul...
Traim si murim in fiecare zi cu fiecare iubire, floare, speranta, ras, sarut, intrebare si raspuns...

Vii sau pleci?

Vii sau pleci? Hotaraste-te repede, pana numar la trei.... Unu..., din minutul in care ti-am zarit ochii am vrut sa reinventez culoarea, doi..., zambetul tau l-am luat pe buzele mele, culege-l cu buzele tale, trei..., fa ce vrei...!!! Dar vino...si nu mai pleca..., simt ca ma risipesc in lipsa ta, risipesc infinitul, totalul, paradisul..., vino cat iti mai recunosc sufletul, vino cat trupul meu mai stie sa-ti vindece ranile, vino cat inca vibrez vocii tale calde, vino cand vrei si stai cat poti... Prefer o zi de Paradis unei vieti de Infern... si apoi poti sa faci ce vrei, poti chiar sa pleci... devii astfel liber sa ma alegi!! Nu simti ca pacatuim traind atat de departe unul de celalalt? Cum si cine ne va ierta pentru asta?

Vii sau pleci? Hotaraste-te repede..., urca-ti muntele remuscarii si arunca-te in abisul meu, te voi prinde cu gandul pe orice continent ai fi, te voi prinde cu mana de-ai sarutat-o cu ochii,  te voi prinde chiar de-ar fi sa strang in mine durerea-ti cu cea mai mare ulcea existenta pe lume...  traiesc sa-ti fiu, iubesc sa-ti exist..., vezi? pana la urma nici nu mai conteaza daca vii sau pleci, imi Esti oricum...

Secunda...

Rememorez secunda cu secunda…secunda in care te-am intalnit, ochii tai albastri privindu-ma piezis, un zambet alb ratacindu-se in geometria perfecta a fetei , ca un semicerc de incantare, un gest tacut al bratelor lungi…cu care cereai aerului ceva…apropiere, departare…erai nehotarat in timpul in care te-am cucerit definitiv…

Rememorez secunda cu secunda …locurile lumii pe care atat de original am impartit-o trupeste…, alei pline de intalniri simbiotice, trepte de asteptare urcate cu sufletul in cosul pieptului, mese la care ne-am asezat fara sa fim in stare sa separam aerul dintre noi, il contopeam in priviri hulpave, ce-mi inghiteau irisii cu tot cu indoiala ce-o purtau inconstient, in cuvinte pe care le-am uitat…si cat as vrea sa mi le amintesc…M-ar ajuta sa te reconstruiesc in jurul meu? Ma gandesc, ca daca as mai trece vreodata pe acolo…probabil as pasi in varful picioarelor, de teama sa nu strivesc amintirile tari, atat de puternice si acum, sau le-as considera locuri de pelerinaj …

Rememorez culori de ape…in care ne-am scaldat neputinciosi si inconstienti..nu ne-a spus nimeni ca odata ce vom disparea, temperatura apei va scadea pentru totdeauna…Acum nici nu mai cutez sa ating apa aceea…probabil ca as muri de frig, inghetata. 

Rememorez inceputuri si sfarsituri, fac ecuatii ale intalnirilor reusite in viata…fara atat de multe necunoscute…si nici macar una nu ni se potriveste noua…Pacat, as fi stiut sa o rezolv! 

Iti rememorez sufletul secunda cu secunda…si crede-ma…nu-mi mai amintesc despre el decat atat…ma iubea! 

Ma intreb secunda cu secunda…unde se duce iubirea cand iubitul a disparut?

Joaca cu dorul...

Nu stiu unde sa te caut... La ce usi ar trebui sa bat, sa-mi raspunzi tu? Ce drumuri ar trebui sa strabat, ca la capatul lor sa te regasesc pe tine? Ce rugaciuni sa mai soptesc, sa mi te aduca inapoi?

Tu stii? Imi place joaca, iubesc sa iubesc, imi iubesc fiinta indragostita, mainile gata sa cuprinda, visele gata sa te inghita, imi iubesc fluturii din stomac..., imi iubesc pana si dorurile... Dorul de tine a devenit insa prea serios ! Contrazice joaca... si apoi ma strapunge cu puterea sa, sunt toata rani in suflet... Fa-ti trupul bandaj si vindeca-ma ! 

Curajul de Noi...

In ziua in care te-am cunoscut am stat la coada la fericire... si nu-mi pare rau o clipa ca mi-ai rasucit destinul cu zambetul tau...! M-am chinuit cateva ore bune sa nu incalc cele mai elementare limite ale bunului simt, sa nu ma fac de ras, punand mana pe tine acolo, in vazul a cateva zeci de oameni.... Gandul cu care te-am parasit fara sa stiu cine esti, nu a fost ca nu te voi mai vedea vreodata, a fost ca Tu esti inceputul a tot ce nu mi-a permis viata sa traiesc, sau nu i-am dat voie constient, din frica, din pudoare, din o mie de motive desarte... 

Cu tine insa, am avut cred, curajul omului care nu mai poate pierde nimic, pentru ca nu mai are nimic de pierdut... Regasirea m-a gasit tanjind dupa tine, la propriu, as fi muscat din tacere sa te aud, as fi inghitit lumina sa te vad, as fi atins nemarginirea sa te simt... Si cand in sfarsit ne-am potrivit destinele impotriva regulilor..., cand am reinventat orele sa ne foloseasca noua, aruncand in aer fusul orar cu tot cu zile si nopti, cand am realizat ca iti trebuie doar un pribeag minut sa-ti intalnesti Omul..., Tu ai prins cu palmele tale frica si i-ai dat aripi inlauntrul tau..., te-au coplesit regretele, le-ai dat sa bea apa din fantana fiintei tale, in timp ce ele iti inecau fericirea... 

Am ramas naucita in fata iubirii intoarse, priveam spre Tine si nu mai vedeam decat dragostea mea franta, calcata in picioare, ca o floare rara rupta cu nepasare de un necunoscator... Eu ma simt inca bine in Tine, in fiinta ta, purtandu-ti nelinistile catre inseninare, iti port in mine toate zambetele si toate cuvintele, daca vrei sa te afli, priveste in ochii mei...si umple-ti sufletul cu Curajul de Noi...