Mai stii?

Mai stii cum era...? Sa nu pot respira, fara umbra ta..., sa nu pot chema.ingeri, strigoi, vii si noi, noi doi contopiti intr-o ridicola poveste de viata, despre credinta in fiinta, despre a sti
ca apartii unui singur om, nici bun nici rau, omul tau dintre toti, al tau din sorti...
Mai stii cum era? Iubeam orice gand de-al tau, orice vis, orice iad sau paradis.., cu tine legata la ochi..., as fi ales, sa-ti fiu dar de vara, somn de toamna, cald in iarna, inflorit si viu in primavara....
Mai stii?

Eram doi, si unul, iara...

Melancolie...

Mi-e dor de tine cand ma aplec mai mult catre mine, mi-e dor de sunetele iubrii noastre ce calca in ritm cadentat, peste toate, pe inserat... Te strangeam de mana si-ti zicem pe nume, nu pe numele tau obisnuit, erai un sunet format din da si nu, iti spuneam Danu si in multe alte feluri, te chemam cand nici nu te stiam, si apoi ma miram, ca apari cand imi este greu si cand ma simt mai singura si mai izgonita de Dumnezeu!

Mi-e dor de tine cand intra mai adanc  toamna in mine si eu in ea, parca-s aminitrile noastre ce plutesc prin frunze si le calc in picioare si ma doare...

Unde esti, in care dintre lumile noastre straine, inca te invarti?

Iubirea fara orgoliu...

Cateodata nu iubirea este cea care nu ne lasa sa lasam un om..., ci orgoliul! Orgoliul ca l-am pierdut si asta ar spune despre noi multe, cum ca nu suntem suficient de buni, de atractivi!!
In realitate noi suntem aceeasi, doar ca persoana aleasa constient, sa se bucure de calitatile noastre, nu este in masura sa le aprecieze, si nu fiindca nu le avem potentate ci pentru ca el doreste
altceva decat ceea ce  putem noi oferi!!
Nu poti fi bun pentru toata lumea, esti bun pentru cel ce este in masura sa te vada, pentru cel ce-ti seamana sau dimpotriva, vede in tine ceea ce el nu are si isi doreste...
Lasati in urma oamenii care nu va apreciaza, nu ii puteti invata sa o faca, ochii de va privesc nu vad, orice ati face!!

Despartire...

Ai cunoscut bine, bine de tot, o femeie, sensibilitatile si fricile sale, i-ai cunoscut defectele, ai iubit alaturi de ea oameni si locuri, i-ai stat aproape, ai fost si departe, te-ai trezit gandindu-te la ea si te-ai culcat strangand-o in brate?
Ati fost impreuna in momente jenante, i-ai aflat din secrete, in fond ce suflet nu se dezbraca atunci cand iubeste?
Vreau sa stiu cum poti apoi sa-i reprosezi tot ceea ce odata te-a atras irezistibil, cum poti sa o gandesti ca fiind slaba doar pentru ca s-a pus in fata ta in genunchi, iubindu-te?
Cum poti sa uiti iubirea si sa nu cunosti indurarea? Cum te poti gandi sa umilesti tot ceea ce imbratisai ca un nebun, ca un strigoi?
Iti sunt venele goale si mintea slaba, iti este sufletul pustiu si gandul negru?
Cine se transforma cand nu mai iubeste, din prieten in dusman, acela n-a meritat sa pupe fruntea divinului si nici nu-l va mai atinge, cu siguranta...

In garsoniera cu motani...

Habar nu ai...!! M-ai vindecat in garsoniera cu motani...
Cand ai intrat pe usa aceea, te-am cuprins in brate, nu te stiam si te stiam, erai cum mi te imaginasem si totusi, miroseai a nou si vechi, miroseai a un vis, miroseai a iubire...intr-un fel care m-a naucit...
Erai mai inalt decat te visasem si mai suplu, purtai camasa de culoarea murelor, se potriveau cu ochii tai de jaratec, se potriveau cu dorinta mea din seara aceea, as fi vrut sa stau sa te ascult mult, sa ma las sedusa de vorbele-ti ce-mi semanau atat de mult mie, as fi vrut sa te pastrez odata cu ele..., in timpul in care motanii se gudurau pe langa picioare, purtand nume de bauturi vechi si bune, mi-ai sarutat lobul urechii si ai ramas cu un cercel in mana, si astazi imi aminteste de tine... El si fumul din tigara ce-am impartit-o pentru prima oara... Miros de cuisoare si iubire!
Cu mana cu care mi-ai atins buzele, mi-ai mangaiat cicatricea de pe gat si din sufletul ce inca, doare!
Si poate nu ti-am spus nicicand, dar m-ai vindecat, tu si sufletul tau cel mare!
Si  miroaseai a iubire, intr-un fel care m-a naucit...
Asa mirosi tu, iubire? Sau eu eram de vina?

Fire de...praf!

S-au rasucit niste fire de viata pe mainile mele pricepute si triste... Le-am luat usor in palme, le-am cules cu ochiii sticlindu-mi nesat in zat, de cafea, de visare absurda si surda, am impletit cu ele o coada de cal imaginar, frumos, maiestuos, cantand unor copii adormiti, Leonard Cohen, in timp ce ei asteptau cantece de leagan, n-am stiut niciodata sa fac ce mi se cere. am facut tot timpul pe dos, acum impleteam tot pe dos niste fire de viata rebela, niste ganduri despre sens, dar atat de fara sens...

Mi-am scuturat scrumiera de mucuri rosii de ruj, fumate pe ascuns, cand mi-era bine in drum spre mare, in drum spre tine...

Mi-am tras niste blugi vechi si amarati peste fundul frumos, si am plans...

Nu stiam ca totul poate porni de la niste amarate de fire de...praf!!

Ma stie...

Ma stie lumea indragostita, indragostita rau..., de tine...
Ma cearta lumea cand nu scriu despre tine, pentru ca nu scriu bine!
Ma stie lumea cu numele tau pe buze, te stiu si buzele pecete peste ale sale dulci arome...
Ma stie lumea visandu-te pe tine, cand nu o fac, nu pot sa dorm, ma sting cu stelele pe cer, una cate una...
Ma stie lumea intreband de tine, cand nu o fac, ma privesc stingher si sincer, fara vreun interes prea mare...
In definitiv, ce sunt eu cand nu te iubesc..., pe tine?

Promit...

Promit sa nu mai plang atata dupa tine,  odata cu primavara-n ochiuri verzi si fine,
Promit sa caut sa privesc mai bine, in ochii cui ma indragostesc, cum nu am facut cu tine...
Sa caut intelesuri in iubire, sa-mi pese mai putin de stresuri fara sens...
Promit sa nu ma mai indragostesc, decat de-un suflet plin de vers,
De aura imbatatoare,
Sa nu mai beau pahare goale,
Sa-mi umplu fiiinta cu ambrozie si mosc, sa ascult cum canta vise-n sura,
Pe inserat, pe buze... mure si suspine, dorinta-n veac pribeag... si cate si mai cate!!
Promit sa fiu, cuvinte si esenta pura...

Am sa stiu...

Am sa stiu toata viata mea..cum iti miroase fiinta, a cata parte din tine este visare si cata realitate iti intra pe carari ascunse, in mintea ta cea stralucita si vioaie, am sa stiu cum iti arata tristetea si cumplitele angoase ce-ti intuneca dimineata, voi cunoaste cu ochii inchisi forma iubirii tale, voi sti sa mangai asta cu degetele mele, si am sa stiu mereu ca ploaia te gaseste printr-un ochi de zare, cu mine-n gand, cu mine-n sufletul tau frumos si mare....
Am sa stiu toata viata mea ca-ti apartin, ca nu doresc un alt barbat sa-mi fie cum imi esti, un tot, un vis, o ploaie de miracol si de paradis...

Pasii...

-Vii?

-Unde?

Ma priveai nehotarat, in timpul in care eu hotarsem deja ce urma sa fac... Se auzeau pasii nostri pe alee, cadentate valsuri nebune si triste...

-Stii ca daca privesti pantofii unui om, poti spune despre el multe...?

Radeau dintii soarelui in inceput de april stanjenit si frust, imi cadeau gandurile la picioarele tale ce incaltasera niste adidasi albi cu dungi albastre, drepte si strambe... Iti iubeam forma si continutul, aerul din jurul gandurilor pe care nu le stiam, decat la o intersectie complicata a vietii tale, cand te punea sa astepti la semafor...

-Tu ai pantofii mici si frumosi, sunt gingasi...cum esti tu toata, Floare de Nu ma uita,,,

-As vrea sa te trezesti intr-o zi din visul tau, sa vezi in ce an suntem si ce probleme avem, sa ma tii de mana in soarele de vara fara sa-ti acoperi ochii cu ochelari aceia urati si prafuiti...!! As vrea sa stii unde imi doresc sa duca drumul pantofilor mei mici si frumosi cu care fac pasi mari si saltareti... Ajung mai repede la orice loc din lumea asta pe care mi-l doresc...

Te lasasem in urma mea, iubire! Vorbeam singura cu mine, tu te asezasei pe o banca si-ti priveai adidasii... , nehotarat...

E ora grea...

E ora grea de dor, de indoiala, de plictis, si eu nu stiu daca-ti mai sunt in vis, in sens...

Ma intreaba toate despre tine, si lucrurile care nici nu te-au vazut, te stiu din mine, din prezentul plans...

Iti stiu surasul din trecut, ce l-ai lasat pe asternut, iti stiu cuvintele din urma, ce mi le-ai lasat pe gura...

Ce sa le spun? Ca te-am uitat, sau ca as vrea..., sa-mi vii la cina cu un gand de radacina? 

Sa-mi cresti in suflet un copac, sa fie albastru si pe plac, minunilor din lumea mea, minunilor din lumea ta...

Daca o iubesti...

Daca o iubesti pur si simplu nu-i poti da drumul... Cine a spus ca este simplu? Cu nimic pentru care merita sa lupti, nu este simplu! Iubirea nu se daruieste odata si gata! Pentru a te bucura de ea este necesar sa iti dai sufletul zi de zi, ceas de ceas..., iubirea-i ca un izvor, daca tot pui pietre in calea sa, s-ar putea ca intr-o zi sa doresti cu ardoare sa o bei si sa nu mai ai ce, fiindca a secat...

Daca o iubesti, o pretuiesti, nu prin lucruri de valoare, ci prin lucruri care sa-i bucure sufletul... 

Sufletul unei femei care iubeste este iertator si bun, este cald si luminos, dar nu poate supravietui decat primind ceea ce da...

Daca o iubesti, doar daca o iubesti nu-i poti da drumul...

Cel mai frumos gand...

Cel mai frumos gand din mine este despre tine... Este despre un om generos si frumos, un om al naibii de ambitios, pe cat de dedicat pe atat de abstract!

In seara asta am sa fac un foc urias in mine, sa incalzesc cu el doua suflete senine.. Pe al meu si pe al tau, straine! Nu stiu unde zabovesti atat, dar stiu un lucru! Locul tau e langa mine....