O ploaie batrana

Imi pluteau pantofii in picioare, sau picioarele in ei, se lipeau lucrurile de noi indecent aproape si mai rau decat atat imi curgeau ganduri necurate prin minte, dar le spala ea apoi, ma curata de pacate..., dar de pacatul de a te fi iubit curat nu m-a spalat... Nu mai stia ploaia programul pentru asta, m-a uitat dintr-o dat'?
Ne-am poticnit pe prima banca ce ne-a iesit in cale, sarutam gura ta de parca eram in timpul razboiului si nu mai exista maine in iubirea noastra, de fapt nu mai exista speranta... Striveam intre buze  niste copii ai ploii si apoi plangeam de ciuda in sinea mea, ca nu mai exista altul pe lume ca tine, altul sa-mi vina mie manusa, sa mi se potriveasca precum notele pe un portativ invizibil, de pe care imi cantai apoi cantece inventate special pentru mine, atunci pe loc... si radea sufletul in mine si uscam de bucurie toate aleile pe unde ne calcau pasii indragostiti... De ce n-ai putut ramane al meu, de ce te-ai indoit, de ce-ai fugit? Stiai ca planuiam in mintea mea sa te duc departe din mine...?
- Curand am sa te uit de tot, pe tine si ploaia asta care amageste indragostitii.... Nu suntem unici, stiai?
Mi-ai acoperit gura cu gura ta, ma cautai intruna, ma gaseai continuu... Ce vremuri frumoase, ce ploaie batrana!!
Astazi venind spre casa, m-au purtat pasii catre parc... Ei fugeau de ploaie, eu o cautam din nou... Stii ceva? Am avut dreptate, pe banca cea veche indragostiti noi se sarutau de zor, in ploi...

De cate ori nu te-am lasat in spate...

Obosita de intalnirea noastra matinala m-am intins in cearsafuri reci, strangeam genunchii la pieptul trist, mi-as fi culcat capul pe umeri veseli sa ma contaminez de viata, dar aveam retete de invins melancolii, mi le prescrisese un vraci din targul de vechituri de pe Selari, acolo unde mi-ai cumparat candva, intr-o vara fericita, niste cercei rosii cu margele fine, ai tras de ei apoi cand mi-ai mangaiat parul de pe ceafa si s-au rasturnat pe podeaua din lemn masiv, ca niste ganduri iubarete, razlete, cutremuratoare totusi...
Totul ma atragea la tine si totul ma speria... Era ceva dincolo de privirea ta neagra, vie... un soi de angajament pe viata, o logodna tacuta a sarutarilor tale din noapte, le legam intre ele si iti dadeam apoi drumul pe geamul larg deschis catre lume, eram un fel de Julieta, dar mai plina de viata, mai autentica, iubeam rockul si pe tine.., pe tine un pic mai mult, dar mi-a luat ceva timp sa realizez asta...

Acum te las in urma mea, iubire... Sunt obosita de umblat in varful picioarelor in preajma ta, parca este tot timpul o fantoma intre noi doi, poate chiar fantoma dorintelor nespuse, un lung sir de momente inchipuite si netraite... Le dau drumul din mintea mea, ma eliberez pe mine si iti dau si tie fericirea de a alege... Nici macar nu-i tristete in gestul meu de a lasa trecutul in urma, nu mai pot fi trista cand am mainile goale, nu le mai intind catre tine, catre nimeni... Sunt acum atat de a Lumii!! Voi rasari in jurul unui om care sa ma vrea din prima, sa nu ma tina in stand by-ul chefului nocturn, sa nu ma intristeze cu plecari intempestinve.. Cand ma voi intrista o voi face pentru ca vreau eu, pentru ca-i dau voie tristetii in mine... Tie nici nu ti-am dat acceptul sa intri, ai navalit ca un barbar frumos, ai prigonit si ai fugit... In fuga ta, in copitele cailor morti ai omorat si o parte din mine, dar...sunt destula, ma refac, sunt esenta, nu continut fragil...

Te-am lasat in spate cu toate anotimpurile pierdute in asteptare, cu veri arzand dorinte, cu ierni topind ghetari de vise...
- Eu te-as fi intins pe-un pat al vesniciei, sa-mi fii perpetuu numai mie... ai spus zvacnind trecutul intre pleoape... Ce te-as fi strans in brate, sa te doara..., dar pasarea prezentului imi canta aspru...

Scara iubirii

Cateodata unul dintre parteneri intinde coarda, dar stii cum? La maxim..., fara frica de o posibila ruptura... Celalalt sta pe margine si se intreaba consternat... " Oare chiar nu-i pasa? Oare insemn atat de putin pentru el, oare momentele, multele momente frumoase din iubirea noastra nu mai conteaza deloc pentru viitor, oare asta-i tot? Atat se mai poate scoate din iubirea asta? " El poate ca o face sa-ti puna rezistenta la incercare, nu de putine ori partenerul adora sa fie jucat, iubeste nesiguranta, poate parea un lucru infantil si poate ca asa si este, dar... noi ne alegem partenerii, sau daca am ales sa fim alesi, noi alegem sa ramanem intr-o relatie care-i uzurpatoare, distrugatoare, copilaroasa... si apoi incepem sa stoarcem din celalalt picatura pe care nu-i capabil sa ne-o dea, si ne mai miram dupa ce o facem ca ajungem sa traim langa o leguma... Daca ne-am trata intai pe noi insine de durere am vedea ca suferinta pricinuita de altul este infinit mai mica decat cea pe care ne-o facem singuri cu manuta noastra, cu dorintele noastre prea mari care nu au de cele mai multe ori nicio legatura cu realitatea, ca cersim la drumul mare atentie in toate formele sale cand ar fi atat de simplu doar sa Fim si fiind in desvarsire capatam putere, acea putere care sfarama stancile, opreste apele, indupleca inimile, cucereste imposibilul...

Degeaba privim in sus daca nu ne decidem singuri, pe picioarele noastre frumoase sa urcam treapta cu treapta iubirea... (NA)