As fi cautat fericirea pe strada unde stiam ca stai..., dar o cunostinta apropiata mi-a dat o alta adresa. Mi-a spus razand ca te-ai mutat. Curioasa peste masura, si dornica sa te caut...dupa zilele multe in care n-am stiut despre tine nimic, am urcat in masina si cu noua adresa in fata ochilor, am inceput a goni nebuneste spre strada cu pricina.
Se rasturnau in mine toate sentimentele, cand luam cate o curba mai stransa, iubirea mi se urca in cosul pieptului, parca dornica sa urce si mai sus, sa ajunga in zona corzilor vocale, apoi sa prinda o frantura de spatiu si sa iasa afara, sa tipe, sa spuna ceva..., sa azvarle din preaplinul ei si universului, de parca lui i-ar pasa vreun strop de asta.
El isi vede de viata sa, inghite continuu povesti de viata, destine banale..., obosit peste masura de rutina ce ne face din frumosi cum ne nastem...urati si prafuiti, prea putin suportabili, ignoranti si frustrati...
Incepuse un blues rock, unul dintre cantecele acelea grele pe care le ascultam in trecut la un colt de strada, undeva intre blocurile comuniste, unde ne strangeam cativa rock-eri mai plini de personalitate...si brusc mi s-au umplut ochii de lacrimi. Voiau ele sa coboare cu orice pret pe obrajii mei supti de nesomn...si le-am lasat! Un semafor..., apoi inca unul....si luminile orasului se contopeau in mintea mea cu acordurile chitarii aceleia maiastre, care reusea sa scoata din mine tot ce incercasem mestesugit sa ascund, de durere..., de rusine...
Gata! O fereastra si...profilul tau...in penumbra mi-a dat un prim impuls. Sa cobor repede si sa sun la sonerie. Doar ardeam de dor...El fusese vinovat pentru noptile mele albe si zilele absente, care treceau si tot treceau. Apoi cuvinte, gesturi...si intamplari din trecutul nostru impreuna au inceput a se preumbla prin fata ochilor mei, inca incercanati si numarul zilelor pline de tacere mi-au pus frana ...Accelerasem singura , desi in masina aceea a trecutului fusesem amandoi, eu la volan, nu stiu de ce...si tu...cu ego ul tau cu tot, numai in dreapta, pasiv..., minunat de pasiv, fascinant de pasiv..., crud, irezistibil...de pasiv, ca un fruct perfect de vara, ce atarna cu frumusetea lui nepermisa, in culoarea sa perfecta, ireala...si asteapta sa fie cules...Eu am facut-o! Te-am cules din cosul cu bunatati al vietii si apoi...mi-ai lasat un gust amar...cat tot pelinul din lume!
Umbra ti-a disparut din cadrul geamului...si luminile casei s-au stins rand pe rand. Am ramas o vreme cu ochii atintiti spre fereastra aceea...Nu mai puteam distinge nimic, degeaba ma chinuiam. De fapt nu mai puteam zari nimic din tine, decat daca o faceam prin efractie...si-mi era clar ca astfel de iubire nu eram pregatita sa port in mine! Te-am putut iubi cu teama, cu lacrimi de regret ca vreau tot timpul mai mult decat poti da tu vreodata, nu mie..., ci oricui..., te-am putut iubi cu toate diferentele acelea care altadata m-ar fi aruncat intr-un colt opus al vietii, te-am putut iubi...cu tacerile tale nesfarsite si cu ciudateniile firii tale de...artist, te-am putut iubi cu tot ce-ti apartine, dar nu mai pot iubi...fara sa-ti apartin! Clar ca buna ziua..., tu nu mai existi de fapt pe nici una din strazile orasului astuia...
Am aprins farurile masinii si cand sa pornesc catre casa...ecranul telefonului mi s-a aprins..." sa nu uiti de ziua de maine! avem prima lectie de salsa..., strada este..."
Se rasturnau in mine toate sentimentele, cand luam cate o curba mai stransa, iubirea mi se urca in cosul pieptului, parca dornica sa urce si mai sus, sa ajunga in zona corzilor vocale, apoi sa prinda o frantura de spatiu si sa iasa afara, sa tipe, sa spuna ceva..., sa azvarle din preaplinul ei si universului, de parca lui i-ar pasa vreun strop de asta.
El isi vede de viata sa, inghite continuu povesti de viata, destine banale..., obosit peste masura de rutina ce ne face din frumosi cum ne nastem...urati si prafuiti, prea putin suportabili, ignoranti si frustrati...
Incepuse un blues rock, unul dintre cantecele acelea grele pe care le ascultam in trecut la un colt de strada, undeva intre blocurile comuniste, unde ne strangeam cativa rock-eri mai plini de personalitate...si brusc mi s-au umplut ochii de lacrimi. Voiau ele sa coboare cu orice pret pe obrajii mei supti de nesomn...si le-am lasat! Un semafor..., apoi inca unul....si luminile orasului se contopeau in mintea mea cu acordurile chitarii aceleia maiastre, care reusea sa scoata din mine tot ce incercasem mestesugit sa ascund, de durere..., de rusine...
Gata! O fereastra si...profilul tau...in penumbra mi-a dat un prim impuls. Sa cobor repede si sa sun la sonerie. Doar ardeam de dor...El fusese vinovat pentru noptile mele albe si zilele absente, care treceau si tot treceau. Apoi cuvinte, gesturi...si intamplari din trecutul nostru impreuna au inceput a se preumbla prin fata ochilor mei, inca incercanati si numarul zilelor pline de tacere mi-au pus frana ...Accelerasem singura , desi in masina aceea a trecutului fusesem amandoi, eu la volan, nu stiu de ce...si tu...cu ego ul tau cu tot, numai in dreapta, pasiv..., minunat de pasiv, fascinant de pasiv..., crud, irezistibil...de pasiv, ca un fruct perfect de vara, ce atarna cu frumusetea lui nepermisa, in culoarea sa perfecta, ireala...si asteapta sa fie cules...Eu am facut-o! Te-am cules din cosul cu bunatati al vietii si apoi...mi-ai lasat un gust amar...cat tot pelinul din lume!
Umbra ti-a disparut din cadrul geamului...si luminile casei s-au stins rand pe rand. Am ramas o vreme cu ochii atintiti spre fereastra aceea...Nu mai puteam distinge nimic, degeaba ma chinuiam. De fapt nu mai puteam zari nimic din tine, decat daca o faceam prin efractie...si-mi era clar ca astfel de iubire nu eram pregatita sa port in mine! Te-am putut iubi cu teama, cu lacrimi de regret ca vreau tot timpul mai mult decat poti da tu vreodata, nu mie..., ci oricui..., te-am putut iubi cu toate diferentele acelea care altadata m-ar fi aruncat intr-un colt opus al vietii, te-am putut iubi...cu tacerile tale nesfarsite si cu ciudateniile firii tale de...artist, te-am putut iubi cu tot ce-ti apartine, dar nu mai pot iubi...fara sa-ti apartin! Clar ca buna ziua..., tu nu mai existi de fapt pe nici una din strazile orasului astuia...
Am aprins farurile masinii si cand sa pornesc catre casa...ecranul telefonului mi s-a aprins..." sa nu uiti de ziua de maine! avem prima lectie de salsa..., strada este..."
imi place pur si simplu!si vad ca i-ai dat tusa aia optimista..., gen...and tomorrow is another day!:)
RăspundețiȘtergere