De ce baietii rai?

Baietii rai, minunatii rebeli ai viselor noastre interzise, inabordabili, mereu curtati de fete, acei Don Juani autohtoni cu plete si geaca plina de tinte..., cei ce stiu atat de bine limbajul trupului de parca l-ar fi invatat in loc de alfabet, stiu mereu ce sa spuna si pe ce ton, acela care-ti rasuceste cheia feminitatii in usa dorintei, ah... si sa nu uitam tonul... Jos, misterios, chimie pe paine...

Care dintre noi nu a visat la acest calaret nestatornic, mereu in cautare de aventura si suspans? 

Cel care-mi placea mie nu dorea sa invete ce i se impunea, refuza cliseele cu dexteritate meritorie dar la capitolul inteligenta, sclipea ca diamantul, slefuit pe piele..., " branza buna in burduf de caine "... , aceasta branza minunata cu iz frantuzesc nu a reusit sa faca insa mare branza in viata, si-a risipit sansele la succes ca secundele in trecere frivola... Tocilarul din prima banca, un pic grasut si cu doua gropite in loc de sarm, nu ne-a placut insa nici in momentul in care a fost singurul baiat din clasa care a adus flori fetelor de 8 martie, radeam si mustaceam ca niste gasculite spre balta..., nu-i cool, nu-i deloc... si pe principiul asta ne mai miram ca ne-au esuat relatiile rand pe rand, ca epavele la marginea unei mari desarte... Ar fi trebuit sa ascultam de vocile batrane care spuneau in cor ca " frumoasele obiceiuri se cresc din fasa..." 

De ce alegem gresit, constient gresit? Iubirea nu are constiinta, nu are vointa, nu are reper? Pot baietii  rai sa ne aduca lucruri bune? 

O veche prietena mi-a spus insa asa... " baietii rai devin cei mai buni tati... "