Ce mare bogatie am avea daca am invata...ca din durere, cu toate toalele sufletului zdrentuite si muscati de dezamagire mai ceva ca de o haita de caini hamesiti si inraiti, doar noi cu toate ale noastre ne putem vindeca, ne putem ridica, nimeni nu poate lupta in afara noastra pentru noi oricat ne-ar iubi si cateodata ajutorul primit intr-un astfel de moment este nedorit... Din singuratate ne strangem frumos cioburile si ne recompunem, asezam cu grija fiecare bucatica la locul sau si asteptam sa prinda radacini in noi, din nou... Unele parti din noi ne vor ramane pururi instrainate dar pentru acelea sa planga cei ce au cauzat durerea, nu noi... pentru ca fiecare plateste la un moment dat pretul unui suflet tradat...
Ridica-te, sterge-ti sufletul de lacrimi si gaseste in tine resurse sa te tii sus, de acolo poti vedea cel mai bine zarile, si in ele sa-ti clatesti ochii dimineata, nu zderlindu-ti privirea in pamantul trecut cu piciorul ieri... Urmele nu raman decat daca ai zamislit ceva cu mainile sau cu mintea, sau cu sufletul sau daca esti dintre cei mai norocosi cu toate laolalta...
Asculta-mi ruga, prietene si linge-ti ranile in tacere si-n singuratate, nu strigatul este vindecarea ci intoarcerea catre tine... Acolo ma gasesti si pe mine!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu