Cuvinte

Caut in primavara un inceput …pentru orice. N-am habar de ce, dar puzderia de culori ce-mi inunda spatiul interior, plin tot de cenusiul iernii ce inca absurd doreste, insista…sa ma umple de frig, imi creeaza o stare de bucurie aproape de beatitudine, de sideratie continua.

Imi vine sa cant in gura mare un cantec banal, sa ma arunc cu fata catre razele soarelui si el sa ma absoarba in dogoritoarea lui imbratisare, cum ai aspira intr-o secunda un fir de praf aflat pe mobila timpului trecut, acela care iti da senzatia neplacuta ca vrei sa stranuti in permanenta, devii elergic la amintiri si-ti doresti sa dai delete tuturor pozelor din care-ti zambeste un chip fericit…, uneori tamp chiar, un chip care astazi nu te mai reprezinta, culoarea ochilor este aceeasi, e drept, dar pe retina memoriei ai imprimat frustrari si neimpliniri ce-ti striga ca te-ai schimbat, te-ai metamorfozat, ai mai crescut cu un anotimp…Mai ai putin si vei da cu capul fiintei tale, de pragul de sus al lumii…Te va durea asta, cum te doare an de an frumusetea naturii simple, renascuta dupa zapezile triste, topite fie prea curand , fie prea tarziu si niciodata la timpul lor…Retina mea asimileaza bobocii florilor ce stau cuminti sa sparga cu capetele lor tuguiate si pofticioase de lumina si caldura, pojghita subtire ce-I mai tine la adapost de lumea de afara, aceea care mai devreme sau mai tarziu le va distruge frumusetea cu un vant prea tare…, rasturnandu-le pe jos semintele si coroana firava de petale simetrice si mirositoare, catifelate, dulci…, dorintelor rostite cu voce joasa, prea joasa… Uneori chiar si eu insami ma chinui sa disting in noianul de litere alfabetice ce se pun ghidus pe treaba, cuvintele intregi care ar putea da sens vietii mele… Parca trebuie sa citesc un biletel scris de mana unor prieteni putin abtiguiti, care s-au jucat cu pixul …scriind fiecare cate un cuvant, indoind foaia cu degete nerabdatoare, ca in final o propozitie sau fraza scurta, depinde cati alegem sa-l jucam, sa ne amuze copios…, aruncand in iarba de langa lacul unde ne intalnim primavara de primavara, hohote prelungi, armonioase ca o chansoneta ascultata cu sufletul pe malul Senei...

Tradare, vama, rasarit, asfintit, iubit..., visat, mare pacat... Privesc cuvintele multa vreme…ganditoare. Nu gasesc nici un sens, n-as putea sa fac nimic poetic cu ele, decat daca mai atasez o prepozitie, un alt verb…, putina actiune si mult adevar.
“ Adevarul este ca…ai inceput cam tarziu sa cauti un alt inceput…NU vezi, primavara este pe sfarsite…! “ Rad insa de replica rautacioasa a Dianei, rade si ea…si apoi nu ne mai putem opri…
“ Dar vara??? Ce spui de anotimpul asta, draga mea…???”