In ziua in care te-am cunoscut am stat la coada la fericire... si nu-mi pare rau o clipa ca mi-ai rasucit destinul cu zambetul tau...! M-am chinuit cateva ore bune sa nu incalc cele mai elementare limite ale bunului simt, sa nu ma fac de ras, punand mana pe tine acolo, in vazul a cateva zeci de oameni.... Gandul cu care te-am parasit fara sa stiu cine esti, nu a fost ca nu te voi mai vedea vreodata, a fost ca Tu esti inceputul a tot ce nu mi-a permis viata sa traiesc, sau nu i-am dat voie constient, din frica, din pudoare, din o mie de motive desarte...
Cu tine insa, am avut cred, curajul omului care nu mai poate pierde nimic, pentru ca nu mai are nimic de pierdut... Regasirea m-a gasit tanjind dupa tine, la propriu, as fi muscat din tacere sa te aud, as fi inghitit lumina sa te vad, as fi atins nemarginirea sa te simt... Si cand in sfarsit ne-am potrivit destinele impotriva regulilor..., cand am reinventat orele sa ne foloseasca noua, aruncand in aer fusul orar cu tot cu zile si nopti, cand am realizat ca iti trebuie doar un pribeag minut sa-ti intalnesti Omul..., Tu ai prins cu palmele tale frica si i-ai dat aripi inlauntrul tau..., te-au coplesit regretele, le-ai dat sa bea apa din fantana fiintei tale, in timp ce ele iti inecau fericirea...
Am ramas naucita in fata iubirii intoarse, priveam spre Tine si nu mai vedeam decat dragostea mea franta, calcata in picioare, ca o floare rara rupta cu nepasare de un necunoscator... Eu ma simt inca bine in Tine, in fiinta ta, purtandu-ti nelinistile catre inseninare, iti port in mine toate zambetele si toate cuvintele, daca vrei sa te afli, priveste in ochii mei...si umple-ti sufletul cu Curajul de Noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu