Rememorez secunda cu secunda…secunda in care te-am intalnit, ochii tai albastri privindu-ma piezis, un zambet alb ratacindu-se in geometria perfecta a fetei , ca un semicerc de incantare, un gest tacut al bratelor lungi…cu care cereai aerului ceva…apropiere, departare…erai nehotarat in timpul in care te-am cucerit definitiv…
Rememorez secunda cu secunda …locurile lumii pe care atat de original am impartit-o trupeste…, alei pline de intalniri simbiotice, trepte de asteptare urcate cu sufletul in cosul pieptului, mese la care ne-am asezat fara sa fim in stare sa separam aerul dintre noi, il contopeam in priviri hulpave, ce-mi inghiteau irisii cu tot cu indoiala ce-o purtau inconstient, in cuvinte pe care le-am uitat…si cat as vrea sa mi le amintesc…M-ar ajuta sa te reconstruiesc in jurul meu? Ma gandesc, ca daca as mai trece vreodata pe acolo…probabil as pasi in varful picioarelor, de teama sa nu strivesc amintirile tari, atat de puternice si acum, sau le-as considera locuri de pelerinaj …
Rememorez culori de ape…in care ne-am scaldat neputinciosi si inconstienti..nu ne-a spus nimeni ca odata ce vom disparea, temperatura apei va scadea pentru totdeauna…Acum nici nu mai cutez sa ating apa aceea…probabil ca as muri de frig, inghetata.
Rememorez inceputuri si sfarsituri, fac ecuatii ale intalnirilor reusite in viata…fara atat de multe necunoscute…si nici macar una nu ni se potriveste noua…Pacat, as fi stiut sa o rezolv!
Iti rememorez sufletul secunda cu secunda…si crede-ma…nu-mi mai amintesc despre el decat atat…ma iubea!
Ma intreb secunda cu secunda…unde se duce iubirea cand iubitul a disparut?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu