Era o vreme frumoasa cand indragostitii isi scriau scrisori..., pe coli de hartie, cu stiloul cu penita aurie, era o vreme minunata cand asteptam sa primim scrisori, putea dura zile intregi, zile chinuitoare pana sa-ti primesti simbolul iubirii, dar momentul acela era unic, strangeai plicul in brate ca pe iubitul insusi, mirosei hartia, mirosea a el, desi dumnezeu stie prin cate maini trecuse... Cum citeai? Citeai cu inima stransa de nerabdare, cu inima in cosul pieptului, cu stomacul chinuit de fluturii ce-ti umblau pe acolo ca in casa lor, firesc..., si timpul se comprima intr-o secunda minunata... Scrisul este amprenta unui om, spune despre el o poveste daca stii sa o privesti, sa o intelegi..., forma literelor este forma pe care cel ce scrie o are, poate fi generos, inalt, frumos sau din contra ...meschin, chinuit, ipocrit..., dar asta conteaza in definitiv atat de putin cand iubesti posesorul scrisului...el este cel mai frumos si mai curat din lume...
In timpul acestor vremuri bune se iubea nebuneste, pana la capat, indiferent de obstacole...iubirea se lasa dezvaluita, iti era incredintata, iti era furata... Se iubea platonic, indelung, sustinut... Cu cat asteptarea implinirii iubirii era mai mare, cu atat implinirea sa era totala, ireala... Cand implinesti prea repede un lucru pe care ti l-ai dorit uiti pentru care dintre motive ti l-ai dorit atat de mult, asteptarea are valoarea sa, ca si implinirea... Sa stii sa astepti arata cat de mult iti doresti...
Astazi ma asez la masa de scris si cu stiloul voi asterne pentru tine, niste cuvinte de iubire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu