Poate ca multe lucruri n-am sa reusesc eu in viata asta, dar sa te iubesc pe tine...stiu c-am sa reusesc!
Am inceput deja, cu ani in urma, dar sunt munti grei de urcat pana-n mintea ta, stapane! Si multe vai cu zapada pana mult deasupra genunchilor a trebuit sa trec sa te simt mai aproape...
Am incercat sa te vrajesc, o vreme... Si poate chiar am reusit, dar cum dadeau zorile reci, te topeai intre degetele mele, te-as fi pus in forme de diamant, la congelator, sa te dizolv in paharul meu de noapte buna, sa te inghit si sa te simt...in mine... perfect, intreg, cum te vreau!
Am incercat o vreme sa te scriu, cu linii groase de creion in zbatere pe foi imaginare, albe si colorate, imaculate de iubire... Te corectam cand aveam eu chef si te rupeam si te intregeam si te chemam! Si stii? Imi veneai, cand imi era dorul mai amar si viata mai searbada...
Am calatorit in lumea ta, intram pe sub usa fiintei tale si ma ascundeam prin spatele tau mare si frumos, ma carai cu tine zi de zi prin locuri pe care nici nu visam sa ajung si in obscuritati care-mi intorceau stomacul pe dos, dar cunoscandu-te mai bine...stiu ca nimic nu are forta sa-mi sperie iubirea! M-a impietrit o vreme raul din tine, statui eram, cate si mai cate, si cand ma terminam de tot, ma refaceai tu cu zambete-n sambete, aruncai cu samanta de bine in pamantul din mine, cresteam amandoi ca doi crini, unul mai alb si mai frumos ca celalalt!
Nu m-am obisnuit nici astazi cu tine si totusi, te iubesc de mai bine de cateva sute de zile nebune... Poate ca n-am sa ma obisnuiesc niciodata cu lipsa de tine, poate ca n-am sa reusesc sa te fac doar al meu, dar nimic nu distruge gandul frumos, ca stiu, stiu pe de rost, c-am sa reusesc sa te iubesc de tot!