Imi pluteau pantofii in picioare, sau picioarele in ei, se lipeau lucrurile de noi indecent aproape si mai rau decat atat imi curgeau ganduri necurate prin minte, dar le spala ea apoi, ma curata de pacate..., dar de pacatul de a te fi iubit curat nu m-a spalat... Nu mai stia ploaia programul pentru asta, m-a uitat dintr-o dat'?
Ne-am poticnit pe prima banca ce ne-a iesit in cale, sarutam gura ta de parca eram in timpul razboiului si nu mai exista maine in iubirea noastra, de fapt nu mai exista speranta... Striveam intre buze niste copii ai ploii si apoi plangeam de ciuda in sinea mea, ca nu mai exista altul pe lume ca tine, altul sa-mi vina mie manusa, sa mi se potriveasca precum notele pe un portativ invizibil, de pe care imi cantai apoi cantece inventate special pentru mine, atunci pe loc... si radea sufletul in mine si uscam de bucurie toate aleile pe unde ne calcau pasii indragostiti... De ce n-ai putut ramane al meu, de ce te-ai indoit, de ce-ai fugit? Stiai ca planuiam in mintea mea sa te duc departe din mine...?
- Curand am sa te uit de tot, pe tine si ploaia asta care amageste indragostitii.... Nu suntem unici, stiai?
Mi-ai acoperit gura cu gura ta, ma cautai intruna, ma gaseai continuu... Ce vremuri frumoase, ce ploaie batrana!!
Astazi venind spre casa, m-au purtat pasii catre parc... Ei fugeau de ploaie, eu o cautam din nou... Stii ceva? Am avut dreptate, pe banca cea veche indragostiti noi se sarutau de zor, in ploi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu